Cauta

„România Educată” a rămas repetentă

Acesta este un program. Un program artistic, cu idei scremute și vorbe goale. Un program ce rulează la sate, prin târguri, la deal și în mintea lui Iohannis. În orașele mari nu a prins, acolo lumea e mai deșteaptă. Așa că i-a trimis acestuia ce crede despre el. El, programul. Și el, Iohannis.

Programul zice că trebuie reașezată societatea pe valori. Păi le avem deja aranjate. Maneaua ar fi una. Mai avem și fetele de la Meteo ajunse producători TV. Și asistentele devenite realizatori. Știu ce să realizeze. Luni de zile au avtut grijă de cheia de la biroul directorului. Apoi de cheia de sub birou.

Înjurați cu cratimă!

Știrea zilei este că un cetățean de 42 de ani a susținut proba de limba română la Bacalaureat. L-aș aprecia, sincer. Omul are voință și nu dă înapoi. Bomba este că domnul acela este vicepreședinte de Consiliu Județean. Nu spun unde, nu spun ce partid are scris pe frunte. Oricum, este unul dintre cele cu care nu ai ce vorbi. Are propria lui cultură și civilizație, unde te culci viu și te trezești mort. Adevărata știre, cea scăpată de sub ochi, este că în politică, lipsa Bacalaureatului nu e un impediment.

Am citat din experiența cetățeanului străduitor la limba română. Are dreptate. Poți avea două doctorate și patru masterate fără să ai Bacalaureatul. Politica e baza. Ea te ajută să termini patru facultăți în trei ani. Din ele, două se înființează după ce le absolvi. Una e desființată înainte de începerea cursurilor. Alta dă doar diplome. Pentru asta a fost făcută. Citez din presidency.ro. E un site cultural și educațional. De acolo înveți cum să muncești de marți până joi, având ca exemplu președintele. E președintele vostru. Al meu are weekend de patru zile, aici e diferența.

Citez, deci: „Încă de la început, proiectul «România Educată» a fost proiectat către viitor, întreaga abordare încercând să răspundă provocărilor următoarelor decenii.” Punctul unu. Ferească Dumnezeu să ne provoace deceniile la cultură. Murim cu Pitagora de gât că a greșit Scrisoarea a treia. Punctul al doilea. „Proiectul a fost proiectat către viitor”. Proiectul a fost proiectat! Proiectul a fost proiectat! Din priviri, poate. Nu cu mintea. Și nici cu limba română. Cică e drumul către România educată. Îhî! Dacă înjur corect, cu cratimă, am voie în program, să mă educ?

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version