Cauta

România, dată peste cap de venirea lui Viktor Orban la Tușnad. De ce Jandarmeria a intrat în alertă!

România, dată peste cap de venirea lui Viktor Orban la Tușnad. De ce Jandarmeria a intrat în alertă! - Ziarul National

(sursa foto: Facebook/Orbán Viktor)

Viktor Orban a ajuns, miercuri după-amiază, la Băile Tuşnad, unde va participa la Universitatea de Vară „Tusvanyos”. Este pentru prima dată în ultimii ani când premierul maghiar vine la Băile Tuşnad chiar din ziua deschiderii lucrărilor Universităţii de Vară.

În anii trecuţi, acesta obişnuia să vină joi seara, iar vineri să aibă întâlniri cu reprezentanţii maghiarilor din Bazinul Carpatic, după care, în cursul zilei de sâmbătă, să îşi ţină tradiţionalul discurs.

CJ Harghita a cerut ajutorul jandarmilor

Președintele Consiliului Județean Harghita a cerut intervenția forțelor de ordine, după ce mai multe organizații românești și-au anunţat intenția de a fi prezente, sâmbătă, la discursul pe care Orban îl va susține la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad.

Într-un comunicat transmis presei, Borboly Csaba a afirmat că, potrivit unor informaţii care circulă în mediul online, „un grup de activişti extremişti, care au legătură cu Mihai Tîrnoveanu„, se pregătesc să participe sâmbătă la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad.

Orban s-a întâlnit şi cu Ciolacu

În cadrul vizitei private pe care o efectuează în România, Viktor Orban s-a întâlnit, miercuri, la Bucureşti cu premierul Marcel Ciolacu, fiind discutate chestiuni legate de relaţiile bilaterale.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a postat pe pagina de Facebook o fotografie în care apare alături de cei doi premieri, dar şi de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, precizând că Viktor Orban a venit în Bucureşti la invitaţia lui Marcel Ciolacu.

„Miercuri m-am întâlnit la Bucureşti cu prim-miniştrii Marcel Ciolacu şi Viktor Orbán. În cadrul unei întâlniri informale, am discutat despre relaţiile bilaterale, proiecte comune, investiţii şi despre aderarea României la spaţiul Schengen. Viktor Orbán a venit în Bucureşti la invitaţia premierului Marcel Ciolacu”, a scris Kelemen Hunor pe Facebook.

Ultimele stiri

  • Horoscop – 6 decembrie 2025. Vor fi multe surprize de Moş Nicolae, dar astrologii avertizează că nu toate vor fi plăcute
  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Exit mobile version