România are un dar unic: fiecare categorie „specială” de privilegiați se revoltă doar atunci când i se atinge buzunarul. Până atunci, e liniște deplină, „stat de drept” și „justiție independentă”. De miercuri, magistrații – judecători și procurori – și-au suspendat activitatea. Nu pentru că sistemul de justiție e sufocat de dosare, nu pentru că oamenii simpli așteaptă ani la rând o sentință, nu pentru că dreptatea e adesea oarbă și arbitrară. Nu! Pe motiv că guvernanții au îndrăznit să pună pe masă reforma pensiilor speciale. Adică, să taie sau măcar să reducă acest privilegiu care sfidează orice logică într-o țară unde milioane de oameni trăiesc cu pensii de sub 2000 de lei.
Când se taie din „drepturile” lor, e dictatură. Când se taie din salariile și pensiile românilor amărâți, e reformă, e austeritate, e „interes național”. Pe logica asta, statul poate strânge cureaua oricui, mai puțin a celor care poartă robă sau care semnează rechizitorii.
De cazul „Padina” își mai amintește cineva?
Întrebarea de fond e simplă: ce au oferit acești magistrați în schimbul privilegiilor lor? Dreptate? Protecția cetățeanului cinstit? Siguranța că un criminal va fi pedepsit pe măsura faptelor sale? Realitatea ne contrazice dureros. Aceiași judecători care astăzi cer pensii speciale au eliberat violatori și pedofili, au dat pedepse ridicol de mici criminalilor și drogaților, au pus în libertate oameni care trebuiau priviți ca un pericol public pentru societate. Cazul „Padina”, cazul „2 Mai” și nenumărate altele stau mărturie, în toate urlă nedreptatea.
În fața acestor realități, greva magistraților pare mai degrabă o scenetă prost regizată: niște copii răsfățați care, când li se ia jucăria, trântesc ușa și pleacă acasă. Numai că jucăria lor nu e o păpușă, ci o pensie de 20.000 de lei lunar, plătită din taxele celor care muncesc din greu pe șantiere și abia își duc traiul de pe o zi pe alta, împovărați de impozite mai mari, facturi mai mari, prețuri mai mari …la alimente, rechizite, îmbrăcăminte și tot.
Iar dacă tot vorbim de responsabilități, să ne uităm și la Ministerul de Interne, lăsat pe mâna unuia ca Despescu. Scriam încă din 12 august că, sub conducerea lui, „MAI a devenit sursa de bancuri a lumii interlope”. N-a trecut mult și realitatea a confirmat: infracționalitatea este în creștere, interlopii se plimbă nestingheriți, iar cetățeanul obișnuit se simte tot mai lipsit de apărare.
În acest tablou absurd, procurorii și judecătorii care ar trebui să fie stâlpul justiției au ales să-și apere privilegiile personale, nu siguranța oamenilor.
Ironia amară este că exact cei care se pretind „apărătorii statului de drept” sunt cei care, prin protestul lor, pun statul la zid. Nu i-am văzut vreodată în grevă pentru victimele nedreptăților judiciare. Nu i-am văzut protestând pentru satele unde Poliția este inexistentă, pentru familiile distruse de recidiviști eliberați prematur, pentru copiii abuzați și lăsați fără apărare. Dar, iată-i acum solidari și vocali pentru propriile lor pensii! Halal oameni de justiție!
România s-a transformat într-o țară în care normalitatea a fost inversată: cei care ar trebui să fie modele de responsabilitate se comportă ca niște privilegiați de curte regală. Iar când li se cere să trăiască, măcar puțin, în aceeași realitate cu restul țării, reacția e de o vehemență stupefiantă. De fapt, mesajul lor e clar: justiția le aparține lor, nu poporului!
Dar poate că acest episod nu e decât încă un semnal că statul român, așa cum e clădit acum, e pe nisipuri mișcătoare. Nu doar pensiile speciale sunt problema, ci întregul sistem de complicități care a lăsat România vulnerabilă în fața corupției, a interlopilor și a deciziilor arbitrare.
Nicușor Dan are o misiune de dus la capăt
Iar dacă astăzi vorbim despre magistrați și despre privilegiile lor, mâine vom fi nevoiți să privim spre altă zonă la fel de sensibilă: propunerile controversate ale lui Nicușor Dan pentru conducerea serviciilor secrete. Beleaua-i alta: acolo, miza nu e doar cine primește funcțiile, ci dacă România va mai fi vreodată condusă în interesul cetățenilor …sau doar al „specialilor”!
Dacă magistrații își apără cu înverșunare privilegiile, Nicușor Dan nu se lasă mai prejos și mută în zonele-cheie ale puterii. Și ce poate fi mai important decât serviciile secrete? În aceste zile, Nicușor Dan – proaspăt revenit din concediu, după ce 3-4 luni la Cotroceni l-au obosit atât de tare! – se pregătește să cedeze și ultima linie a independenței și suveranității României: conducerea SRI și SIE. În timpul drumețiilor pe coclauri a avut timp să priceapă repede lecția de bază a oricărui președinte român: nu contează ce scrie în Constituție, nu contează ce-și dorește poporul, ci cât de bine te așezi în relația cu serviciile secrete!
În România s-a schimbat puterea, dar nu și paradigma – serviciile rămân cele care controlează jocul. Iată de ce propunerile pentru șefia SRI și SIE sunt decisive, doar că, așa cum ne-am așteptat, numele vehiculate ridică serioase semne de întrebare.
Primul pe listă este avocatul Gabriel Zbârcea, a cărui biografie pare, la prima vedere, impresionantă, deși ne vine greu a trece peste rolul esențial avut în privatizările „istorice” ale României. În „Sistem” se spune că succesul lui nu s-a măsurat în consolidarea economiei naționale, ci în comisioanele generate de vânzarea ei. Halal soluție găsită de președinte! Sau, poate, nici măcar n-a găsit-o el: i-a fost livrată în plic, iar el doar citește un nume scris frumos pe o foaie.
Indiferent care este adevărul, realitatea ne lovește în plin – să nominalizezi la șefia SRI un avocat destul de controversat înseamnă să-ți dorești aducerea în derizoriu a noțiunii de serviciu secret.
Al doilea nume vehiculat în presă este Florin Vlădică, deja cunoscut pentru legăturile sale cu industria de armament. Fost șef la „Înzestrare” în cadrul MApN, Vlădică a fost omul care a semnat contractul de 3,9 miliarde de dolari pentru rachetele Patriot cu gigantul Raytheon, fără să obțină offset – adică investiții care să rămână în România, la 80% din valoarea contractului. Un detaliu minor, nu-i așa, atunci când cumperi armament de miliarde? Și unde s-a „transferat” Vlădică după plecarea din minister? Fix la Raytheon, unde a ajutat la un nou contract – 286 de milioane pentru bateriile de coastă NSM -, dar încă o dată fără offset pentru România. Coincidență sau doar „competență internațională”?
La toate acestea se adaugă conexiunile sale exotice: afaceri în Africa de Vest, consultanță în petrol, apariții lângă Victor Ponta la Washington, relații în zona Romanian American Business Council. Și, dacă mai era nevoie de o etichetă, gura lumii îl știe drept omul de încredere al lui Călin Georgescu, candidatul-surpriză care a câștigat primul tur al „prezidențialelor”.
Întrebarea este simplă: aceștia sunt oamenii care ar trebui să conducă serviciile secrete ale României? Un avocat specializat pe privatizări și un fost șef din MApN ajuns consultant al marilor corporații străine? Unde este expertiza reală în intelligence, unde e garanția loialității față de statul român, unde-i dovada că securitatea națională este mai importantă decât jocurile de culise?
Cu Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, se pare că planul este ca SRI și SIE să devină simple extensii ale rețelelor de interese străine care au măcinat România în ultimii 25 de ani.
