AcasăPoliticaReproșuri de la vârful PSD: ”Bolnavii cronici nu sunt cobaii guvernării peneliste!”

Reproșuri de la vârful PSD: ”Bolnavii cronici nu sunt cobaii guvernării peneliste!”

Reproșuri de la vârful PSD: ”Bolnavii cronici nu sunt cobaii guvernării peneliste!” (sursa foto: Facebook/Marcel Ciolacu)

Liderul social-democrat Marcel Ciolacu aduce în discuție situația românilor care suferă de boli cronice.

Și, adresându-se pe un ton ferm premierului, cere ca aceștia să se poată trata în unități spitalicești. ”Politica nu se face în spitale, domnule Orban! Bolnavii cronici nu sunt cobaii guvernării peneliste! Spitalele trebuie deschise pentru bolnavii cronici! Este inadmisibil ca, după atâtea luni de zile, Guvernul Iohannis-Orban să-și bată în continuare joc de bolnavii cronici și să-i pună pe drumuri, riscându-le de multe ori viața!”, susține Marcel Ciolacu, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook și distribuit și pe cea a Partidului Social Democrat.

Aflat în Râmnicu Sărat, politicianul a făcut trimitere directă la cazul Spitalului Municipal. ”Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, un spital cu 405 paturi, este menținut în continuare Spital COVID. Deși sunt sub 50 de pacienți internați! Deși autoritățile locale au investit enorm pentru ca acest spital să poată primi, în condiții de siguranță, toți bolnavii! Nu vă mai jucați cu viața oamenilor! Lăsați bolnavii cronici să se trateze!”, cere al treilea om în stat.

Mesajul lui Ciolacu vine în contextul în care șeful guvernului și ministrul Sănătății fuseseră, marți, să viziteze amplasamentul proiectului Spitalului Regional de Urgență Cluj, iar în cursul acestei zile Nelu Tătaru a mers să evalueze stadiul în care se află organizarea primului centru modular pentru copii cu afecțiuni grave care va funcționa în cadrul Institutului Clinic Fundeni.

103 afisari

1 COMENTARIU

  1. ASTA E POLITICA PSD IN MATERIE DE „SANATATE”!!!
    Informaţiile pe care le vom republica mai jos au apărut pentru prima dată după alegerile din 2016, atunci când PSD Hunedoara era pe val şi majoritatea cânta în strună noilor stăpâni ai judeţului. N-ar trebui să uităm prea uşor cele întâmplate, cu atât mai mult cu cât Laurenţiu Nistor pretinde acum că prima lui grijă e legată de sănătatea hunedorenilor. Ca şi cum nu el a „mufat” căpuşele PSD la spitalele din subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara.
    Spitalele au fost prima ţintă a noilor stăpâni PSD ai judeţului, iar miza era pe Judeţean şi la Sanatoriu Geoagiu, unde se derulau investiţii mari cu fonduri guvernamentale. Prima victimă a fost managerul SJU Deva, dat afară pentru că lui Nistor nu i-a plăcut cum arăta bucătăria. „Văzând condiţiile în care se munceşte, am luat hotărârea pe loc, fără a clipi din ochi, să închidem bucătăria din acel moment”, a povestit Nistor cum l-a dat afară pe Călin Laza. Bucătăria refăcută a SJU Deva a fost inaugurată vineri, 2 septembrie 2016. Valoarea totală a investiţiei de la bucătărie şi de la spălătorie a fost de 6.200.000 de lei, pentru o suprafaţă renovată de 400 de metri. Lucrările le-a făcut firma SC Valnel Construct SRL, iar plăţile s-au făcut prin DSP Hunedoara, cu Monica Cânda – director economic, cea care avea să fie mâna dreaptă a lui Laurenţiu Nistor pe tot parcursul guvernării PSD. După îndepărtarea lui Laza, SJU Deva a trecut printr-o permanentă stare de incertitudine şi crize manageriale, cu cel puţin cinci directori schimbaţi înainte să se prindă cam cum merge mustăria.

    FOAME MARE LA PSD. Laurenţiu Nistor mai schimbă un director de spital pe bază de bucătărie

    A urmat Sanatoriul de la Geoagiu. Informaţia cu titlul de mai sus a apărut în 24 august 2016, în Ziarul Hunedoreanului. „Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara a regizat o descindere „inopinantă” la Sanatoriul de la Geoagiu, unde – la fel ca la Spitalul Judeţean de Urgenţe Deva – nu i-a plăcut bucătăria. Nistor a luat cu el o parte a presei (aia favorabilă), a pus la dispoziţia jurnaliştilor maşini de la Consiliul Judeţean, iar când aceştia au ajuns la Sanatoriu s-a arătat surprins de prezenţa presei. (…) „Nu sunt mulţumit de felul cum arată spitalul şi în special bucătăria. Nu sunt mulţumit de modul cum s-au făcut lucrările. Părerea mea e că trebuiau făcute în altă ordine: să se înceapă cu bucătăria”, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara la vremea respectivă. De reţinut că după acel moment bucătăria nu a mai fost niciodată o prioritate pentru Laurenţiu Nistor. Ea nu este renovată nici în ziua de azi. Dar atunci stăpânul judeţului a „mufat” o firmă căpuşă la mâncarea bolnavilor, firmă care face profit şi acum (12 septembrie 2020) de pe urma cateringului cu Sanatoriul TBC din Geoagiu.

    DOAR DNA ÎI MAI POATE OPRI. Există „urme” că hrana bolnavilor a fost căpuşată „cu dedicaţie” la Sanatoriul TBC Geoagiu (21 martie 2018)

    Laurenţiu Nistor a închis, în 2016, bucătăria Sanatoriului TBC Geoagiu ca să mufeze o firmă (neautorizată) din Şoimuş la mâncarea bolnavilor. Serviciul de catering a fost atribuit, fără licitaţie, invocând o pretinsă situaţie de urgenţă. La vremea respectivă, conducerea Sanatoriului avea o ofertă mai bună la preţ de la o firmă autorizată pentru astfel de servicii, dar oferta a fost aruncată la gunoi. Fapt fără precedent în sistemul sanitar, Laurenţiu Nistor a instalat abuziv pe post de manager la Sanatoriu TBC o absolventă de Silvicultură (care colecta ciuperci pentru o firmă din Italia). Ulterior „ciupercăreasa” lui Nistor şi-a completat studiile economice şi a fost admisă într-un concurs pentru ocuparea postului de manager, deşi nu avea vechimea cerută de lege. Cazul a fost în atenţia DNA însă s-a împotmolit pe undeva ca atâtea altele.

    Implantul căpuşei din Şoimuş la ciolan

    Din septembrie 2016, hrana pacienţilor internaţi la Sanatoriul TBC Geoagiu este asigurată de SC Sigismund Com SRL. Firma este administrată de Cornelia Itul, soţia fostului şef de post de la Şoimuş din perioada în care era primar Laurenţiu Nistor. La preluarea serviciului, bucătăria firmei Sigismund nu deţinea autorizaţiile cerute de lege. Preţul unei porţii de mâncare era de 19 lei pe zi, astfel că Sigismund Com SRL Şoimuş a încasat cam 57.000 de lei pe lună, bani publici daţi fără proceduri de achiziţie şi fără ca beneficiarul să solicite bucătarului privat autorizaţiile prevăzute de lege.

    PSD-ul mănâncă cu zece linguri

    Înainte cu câteva zile de a se livra mâncare în condiţii nelegale, doi patroni de restaurante din staţiunea Geoagiu Băi s-au arătat interesaţi de preluarea serviciului. Au existat negocieri privind oferta de preţ, iar reprezentanţii unui restaurant oferiseră un preţ de 16,27 lei hrană cu trei mese pe zi. „Ciupercăreasa” lui Nistor a ignorat, pur şi simplu, oferta şi a încredinţat serviciul „căpuşei” din Şoimuş, fără nicio procedură de achiziţie. Evident, Laurenţiu Nistor pretindea la vremea respectivă că nu ştie nimic. Totuşi, propriile declaraţii îl contrazic. „Nu-i în regulă dacă lipsesc avizele legale, iar în privinţa procedurilor de achiziţie publică, am dat dispoziţie managerului ca în maxim o săptămână să organizeze licitaţie”, spunea Nistor. Era prin 26 septembrie 2016, la aproape o lună de când se livra bolnavilor hrană pe sub mână, la mica înţelegere. Şi avea să mai treacă o lună până când au fost aranjate actele să pară totul legal.

    Căpuşa la „caşcaval”, medicamentele la coadă

    La finalul anului 2016, firma controlată de familia fostului şef de post s-a înfipt în afacerea cu mâncarea bolnavilor din Sanatoriul TBC Geoagiu pentru încă doi ani, deşi soluţia provizorie şi „de urgenţă” trebuia să ţină câteva luni. Bucătăria Sanatoriului continua să fie închisă. Ministerul Sănătăţii a alocat fonduri pentru modernizarea ei încă de la începutul anului 2017, dar banii au fost dirijaţi spre alte lucrări. Ajuns la comanda judeţului, preşedintele Mircea Bobora a dus mai departe căpuşa de pe hrana bolnavilor din Sanatoriu. (Asta dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, că adevăratul şef al judeţului a fost Laurenţiu Nistor.) Contractul, în valoare de 2.209.680 lei, a fost atribuit până în 31 ianuarie 2019, iar suma alocată serviciului de catering a fost de două ori mai mare comparativ cu cea pentru medicamente. Acest contract demonstrează fără dubiu că starea de urgenţă a fost o farsă prost regizată. Până la începutul anului 2018, în afacerea bazată pe mâncarea bolnavilor s-au învârtit peste 500.000 de euro. Şi povestea merge mai departe…

    Epilog

    În aceste zile, candidatul PSD pentru şefia Consiliului Judeţean Hunedoara – deputatul şi (încă) stăpânul administraţiei judeţene – Laurenţiu Nistor, promite hunedorenilor că sănătatea este prioritatea sa numărul unu. Probabil că este, în sensul în care a fost şi în ultimii patru ani: pentru PSD-iştii săi şi pentru firmele de casă – MUMĂ, pentru judeţ şi pentru hunedoreni – CIUMĂ.

    PS: Nu am apucat să readucem în discuţie mizeriile de la Pediatrie sau cele legate de achiziţionarea aparaturii de testare COVID, dar le puteţi găsi cu o simplă căutare pe net.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger