AcasăPoliticaUPDATE. Cîțu, primele declarații despre remanierea ministrului Nazare: ”A avut posibilitatea să-şi...

UPDATE. Cîțu, primele declarații despre remanierea ministrului Nazare: ”A avut posibilitatea să-şi dea demisia”. Cine e propus interimar la Finanțe

Remaniere. Un ministru din Guvernul Cîțu, pe făraș. Cine i-ar putea lua locul (sursa foto: Facebook)

Sunt vești de ultimă oră despre o schimbare la nivelul echipei guvernamentale.

UPDATE: La finalul ședinței de Guvern, Florin Cîțu a confirmat, practic, informația aflată în primă fază pe surse, și anume că ministrul Nazare a fost remaniat. Conform spuselor premierului, Nazare nu ar fi vrut să-și dea demisia.

”După o discuţie cu membrii coaliţiei marţi seara, în care i-am anunţat că am cerut demisia ministrului Finanţelor Publice, acesta a informat că nu doreşte să-şi dea demisia şi preferă să fie revocat. Astăzi (joi-n.n), după încă o discuţie cu membrii coaliţiei la prima oră, am transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a domnului Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor”, a declarat Cîţu.

S-a mai aflat, totodată, că în cererea trimisă la Cotroceni, premierul a propus să asigure interimatul la Finanțe, Cîțu declarând ulterior, răspunzând unei întrebări, că încă nu există nicio propunere ”în acest moment” pentru șefia MFP. ”Repet, dl ministru Nazare a avut posibilitatea să-şi dea demisia, a preferat să fie revocat”, a subliniat Cîțu.

Totodată, șeful Executivului a menționat că decizia a survenit unei analize. ”Am făcut o evaluare la șase luni de zile”, a susținut Cîțu.

Când presa a vrut să afle mai multe detalii cu privire la motivele care au dus la schimbarea ministrului Finanțelor, Cîțu a precizat: ”Avem proiecte întârziate la Ministerul Finanțelor, care sunt importante pentru a atrage fonduri europene cât și pentru eliminarea evaziunii fiscale. Din păcate, acolo sunt cele mai multe proiecte întârziate”.

 

Știre inițială:

După ce în ultima perioadă s-a tot vorbit despre o posibilă remaniere la nivelul Guvernului Cîțu, se pare că deja s-ar fi făcut un pas în acest sens, iar cel vizat ar fi chiar liberalul Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Din informațiile pe surse prezentate joi, 8 iulie, de Antena 3, premierul ar fi trimis deja către Cotroceni decretul privind revocarea lui Nazare din postura de șef al Finanțelor.

Mai mult, se vehiculează numele deputatului liberal Dan Vâlceanu drept posibil succesor al lui Nazare în fotoliul de ministru al Finanțelor.

Se așteaptă ca premierul Florin Cîțu să iasă la declarații, la finele ședinței de Guvern care a început joi dimineață.

Orban se declara mulţumit de echipa guvernamentală liberală

Între timp, vă amintim că în urmă cu doar câteva săptămâni, când se vehiculase că ar fi cicni miniștri din Executivul Cîțu pe o ”listă neagră”, fiind pasibili de remaniere, între ei Nazare și Adrian Oros, ministrul Agriculturii, liderul PNL, Ludovic Orban se declara mulţumit de echipa guvernamentală liberală.

Prezent alături de ministrul Oros, la Pitești, în 24 iunie, Ludovic Orban a fost întrebat despre o posibilă remaniere a miniștrilor Agriculturii și al Finanțelor. ”Nu am auzit de acest lucru. Eu sunt mulţumit de echipa guvernamentală liberală şi, evident, dl ministru Oros a fost ministru şi în echipa pe care am condus-o eu la nivel guvernamental. Ca atare, eu nu am auzit de o astfel de intenţie”, spunea atunci Orban.

De altfel, prezent la aceeași conferință de presă, întrebat dacă știe ca numele său să fie pe o ”listă neagră”, Adrian Oros a dat următorul răspuns: ”Nu, nu știu, și nici nu mi-a spus acest lucru premierul, aud pentru prima dată despre această listă neagră”.

230 afisari

4 COMENTARII

  1. De ce l-a demis Citu pe Nazare?
    Pentru că îi este superior lui Citu, iar Citu nu suportă în preajmă persoane care îl depăsesc din punct de vedere intelectual in principal si apoi din multe alte puncte de vedere. Dan Valceanu e numa bun, prieten vechi de socoteli financiare care se pliază pe caracterul lui Citu.
    Plus „afacerile” lui Valceanu despre care Citu nu este strain. Valceanu care era tânăr social democrat, a devenit un liberal „convins” de alții.
    C-asa-i în politică. Complexul de inferioritate al „perechii” Citu-Valceanu îsi va spune cuvântul intr-un timp scurt in PNL, care penele va fi purtat in valea cu sobolani din cauza mizeriei, în mod special cea politică si de ce nu, cea reală.
    PNL, lăsați-l pe Citu să vă măture de pe scena politică. Vremurile sunt aproape si se vor împlini. Nici usr-minus nu va avea o altă soartă. Îi va iesi mereu cu minus la toate adunările politice. Succesuri!

  2. Asa ne demonstrezi ca ai scoala de securist in tine, mai tovarase Citu, te pricepi la lovituri de stat in partide, meriti o stea, o decoratie, o lasare la vatra, o plecare la stapanaii tai din America

  3. @
    Ăsta probabil că se propune monarh la PNL, îndepărtându-i din camarilă pe cei care au și alți sfătuitori, ?

  4. & Dom’le, când se caută să se obțină „imunitate de turmă”, turma are și ea un lider, o căpetenie, ? Păi așa, să nu se știe cine de la PNL are „pârghiile” „imunității de turmă”, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger