AcasăPoliticaRegele Charles ar urma să vină în România în iunie/Prima vizită oficială...

Regele Charles ar urma să vină în România în iunie/Prima vizită oficială la noi în țară după încoronare

sursa foto: Facebook/Klaus Iohannis

La doar câteva zile de la ceremonialul de încoronare ce a avut loc la Londra, o informație – venită deocamdată pe surse – dă ca posibilă o primă vizită în România a Regelui Charles al III-lea, la începutul lunii viitoare.

Și anume, Regele Charles al III-lea ar urma să viziteze România pe data de 2 iunie, anunță G4Media.ro, în baza unor surse oficiale. Ar fi, astfel, prima vizită în țara noastră a Regelui Charles, după încoronare.

Când s-ar fi convenit vizita

De altfel, s-a mai aflat că vizita ar fi fost stabilită chiar la ceremonia de încoronare, la care au participat președintele Klaus Iohannis împreună cu soția, Carmen, precum și principesa Margareta, alături de Principele Consort Radu.

Rămâne de văzut ce detalii oficiale se vor anunța, în perioada următoare, cu privire la vizita pe care ar urma să o facă la noi în țară, peste doar câteva săptămâni, suveranul britanic.

Ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea a avut loc sâmbătă, 6 mai, la Westminster Abbey, din Londra. Preşedintele Iohannis a participat la festivităţile dedicate încoronării Regelui Charles al III-lea şi a Reginei Camilla.

Citiți și:
Încoronarea lui Charles: magia prăfuită a monarhiei britanice

UPDATE: Regele Charles al III-lea a fost încoronat. „Nu am venit să fiu servit, ci să servesc”

Incident la metroul din Londra înainte de încoronarea regelui Charles al III-lea. Ce s-a întâmplat – VIDEO

author avatar
Andrei Coman
182 afisari

8 COMENTARII

    • Vine fără nevasta :
      1-ptr a-l învață pe Joianis sa nunma8 ia capra după el( io nu iau xam7la, du de ceviei capra?)
      2-exista si varianta ca regina sa nu aibă pantofi roz și bluza verde fără mâneci, asociat cu ruj pronuntat

  1. ravasitoarea BLANAREASA lui KLAUN FICUS DULAPUL FACE HAINE DE BLANA SI MANUSI CU CRISTALE SWAROWSKI….DIN PIELEA EVREILOR DE LA VIENA….LE VINDE LUI CHARLES

    Călătorii dintr-un tren interurban din Austria au fost uimiți duminică, când la bordul trenului a fost difuzată o înregistrare a unui discurs al lui Adolf Hitler. În loc de anunțurile obișnuite, o mulțime a putut fi auzită strigând „Heil Hitler” și „Sieg Heil” prin sistemul de difuzoare al trenului, relatează BBC.

    Operatorul a declarat că au avut loc mai multe incidente de acest fel în ultimele zile.

    Un pasager al cursei Bregenz-Viena a declarat pentru BBC că toată lumea din tren a fost „complet șocată”.

    David Stoegmueller, un deputat al Partidului Verde, a declarat că discursul liderului nazist german a fost difuzat prin interfon cu puțin timp înainte ca trenul, un OEBB Railjet 661, să ajungă la Viena.

    „Am auzit două episoade”, a spus el. „Mai întâi au fost 30 de secunde ale unui discurs al lui Hitler, iar apoi am auzit «Sieg Heil».”

    Stoegmueller a declarat că personalul trenului nu a putut opri înregistrarea și nu a putut face propriile anunțuri. „Un membru al echipajului era foarte supărat”, a adăugat el.

    Într-o declarație trimisă BBC, Căile Ferate Austriece (OEBB) au declarat: „Ne distanțăm în mod clar de conținut”.

    „În prezent, putem presupune că anunțurile au fost făcute de persoane aflate direct în tren prin intermediul interfoanelor. Am raportat problema la poliție”, a precizat OEBB.

    Ar fi fost depuse plângeri împotriva a două persoane.

    Deputatul Stoegmueller a declarat că a primit un e-mail de la un bărbat care se afla în tren împreună cu o bătrână care era o supraviețuitoare a unui lagăr de concentrare. „Ea plângea”, a spus el.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger