Drept reacție la conflictul din Gaza, rebelii Houthi din Yemen au început să-și impună blocada în Marea Roșie – o sfidare la adresa Statelor Unite.
Joe Biden a răspuns cu două campanii militare. Operațiunea Prosperity Guardian, care urmărea să combine puterea navală a SUA cu o coaliție de state dispuse să protejeze transportul maritim și să spargă blocada, s-a transformat rapid într-un dezastru jenant, notează UnHerd.
Operațiunea Poseidon Archer a implicat atât avioane britanice, cât și americane, cu obiectivul de a-i bombarda pe Houthi până la supunene. A fost un eșec.
Donald Trump a declanșat Operațiunea Rought Rider: avioanele stealth au bombardat Yemenul timp de șase săptămâni. Rebelii au promis să nu mai atace navele americane, dar erau liberi să continue să blocheze Marea Roșie sau să lanseze atacuri asupra Israelului.
Cu alte cuvinte, hegemonul militar global a purtat un război extrem de costisitor și intens împotriva unei miliții care controlează cea mai mare parte a Yemenului, a patra cea mai săracă națiune din lume. Măreața Americă a folosit multe dintre cele mai scumpe și avansate arme, însă Houthi nu s-au predat.
De semenea, a angajat aproximativ jumătate din portavioanele sale active, bombardiere B-2 Spirit și a cheltuit o avere în rachete de atac terestru și de apărare aeriană. De exemplu, o singură rachetă JASSM – cu un focos exploziv de 450 de kilograme – costă aproape un milion de dolari. Drona MQ-9 Reaper are un preț de 30 de milioane de dolari. B-2 Spirit este cel mai scump bombardier al US Air Force: 2,5 miliarde de dolari.
Operațiunea Rough Rider trebuia să fie o demonstrație de forță împotriva unei națiuni din lumea a treia, subechipată și divizată intern. În schimb, a sfârșit prin a părea ultima încercare a unei forme de război cu adevărat învechite, incapabilă să facă față unor sisteme de arme mai ieftine.
Toate aceste limitări fac ca discuțiile actuale despre o nouă campanie de bombardament împotriva Iranului să fie complet suprarealiste.
Iranul este mult mai mare decât Yemenul, cu o rețea de apărare aeriană mult mai solidă. În plus, distanțele implicate sunt de așa natură încât avioanele bazate pe portavioane, chiar și atunci când sunt lansate din Golful Persic, nu pot ajunge efectiv în orașe precum Teheranul și să se întoarcă cu un singur plin de combustibil.
Chiar și încercarea de a distruge rețeaua iraniană de apărare aeriană va necesita cantități uriașe de armament de precizie, pe care SUA nu le pot înlocui.