Cauta

Reacția lui Ciucă, după ce a demisionat din Parlament și s-a zvonit că ar fi „în cărți” pentru șefia SRI sau SIE: „Asta ar trebui să oprească orice speculație”

sursa foto: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă

După recentul anunț pe care l-a făcut Nicolae Ciucă, pe o rețea de socializare, prin care dăduse de veste că demisionează din funcția de senator, mulți s-au întrebat care ar fi, de fapt, motivele plecării fostului lider al PNL-ului din Parlament, dar și ce funcție va ocupa acesta, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat.

Și cum s-a vehiculat varianta că ar fi luat în calcul pentru o funcție de șef la SRI sau la SIE, s-a aflat și o primă reacție din partea lui Nicolae Ciucă pe acest subiect.

S-a speculat că ar fi „în cărți” pentru șefia SRI sau SIE

Concret, Nicolae Ciucă – general în rezervă, fost lider al PNL, și, mai nou, ex-senator – a declarat pentru Observator că nu va prelua o funcție în cadrul Serviciului Român de Informații (SRI) sau Serviciului de Informații Externe (SIE).

Precizarea sa vine în contextul în care G4Media anunțase recent, pe surse, că Nicolae Ciucă este luat în calcul pentru funcția de șef la SRI sau la SIE.

„Vă rog să nu vă luați după speculații. Nu mă duc la nicio instituție (n.r. SIE, SRI). De acum înainte, voi face ceea ce vreau eu”, a declarat Nicolae Ciucă, pentru Observator.

Chiar dacă nu a dezvăluit ce planuri are pentru viitor, în privința unei eventuale funcții pe care o va ocupa, a exclus totuși o variantă – aceea de a prelua un portofoliu de ambasador.

„În niciun caz nu voi fi ambasador. Știți bine că, dacă ar fi fost așa, nu ar fi fost necesar să îmi dau demisia înainte. Asta ar trebui să oprească orice speculație”, a mai ales să precizeze Nicolae Ciucă.

Fostul șef al PNL Ciucă a demisionat recent din Parlament

Fostul premier și ex-lider al PNL Nicolae Ciucă a anunțat marți, 5 februarie 2025, că demisionează din funcția de senator în Parlamentul României.

A făcut publică această hotărâre prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare, mesaj în care a ales să sublinieze că este o decizie pe care a comunicat-o anterior conducerii Partidului Național Liberal.

„A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României.

Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook, în după-amiaza zilei de 5 februarie.

Ciucă a subliniat că rămâne „un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta”. „Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine! Vă rămân profund îndatorat!”, a mai precizat Ciucă, la acel moment.

În urmă cu câteva luni, și anume pe 25 noiembrie anul trecut, Ciucă își anunțase demisia din funcția de președinte al PNL. A făcut acest pas în urma rezultatului slab obținut la primul tur al prezidențialelor, în care candidatul PNL aflat la acel moment în fotoliul de șef al partidului s-a clasat pe locul cinci, cu mai puțin de 9% din voturi. Ulterior, șefia interimară a PNL a fost preluată de către Ilie Bolojan.

Ultimele stiri

  • Ursula cu Piper(ea) 
  • Să zicem NU TVA-ului! 
  • Salarii mici în România: condamnarea tinerilor la umilință pe viață
  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Exit mobile version