Cauta

Războiul, o afacere de miliarde!

Războiul, o afacere de miliarde! - Ziarul National

Cicero a dat cea mai bună definiție – „banii oferă tendințele războiului”. Sunt vitali pentru a purta lupte, sunt un mijloc, nu un scop. În același timp, războaiele produc o mare perturbare a ordinii monetare, provocând crize și, deopotrivă, oferind oportunități pentru reforme financiare neașteptate. Azi, intensitatea și costul unui război început sunt tot mai mari, când vedem că economiile lumii se dezvoltă pe consum, iar producția este ceva de care statele mari și bogate se feresc. Este un business, mânjit cu sânge, dar al naibii de profitabil pentru unii, după cum o să vedem!

Războiul, o afacere de miliarde! - Ziarul National  Utilizarea banilor într-un război și ordinea militară afectează economia întregii lumi. Puterea monetară are efecte diferite de ce ne putem aștepta, iar consecințele postbelice devin tot mai greu de anticipat.

SUA cheltuie sute de miliarde de dolari atât pe plan intern, cât și internațional pentru a-și promova interesele, dar în același timp unii dintre cei mai mari beneficiari pot fi căutați printre corporațiile care conduc națiunea americană.

Aproape 400 de miliarde pentru contracte de armament

În 2022, Joe Biden a semnat Legea de autorizare a Apărării Naționale. 816,7 miliarde de dolari au fost alocate Departamentului Apărării, iar din acești bani, 389,5 miliarde s-au cheltuit pe contracte de achiziții cu puternicul complex militar industrial. Dacă în pandemie au păpat coloșii din Big Pharma, în teatrul din Ucraina a venit rândul giganților din apărare să facă bani frumoși.

Miliardele despre care vorbim merg spre sprijinirea unei industrii masive de armament care culege beneficiile războaielor. Principalii jucători militari americani sunt Lockheed Martin Corporation, Raytheon Technologies Corporation și General Dynamics Corporation. Împreună, aceste companii valorează aproape 300 de miliarde de dolari în capitalizare de piață.Războiul, o afacere de miliarde! - Ziarul National

Și banii curg, arată datele Pentagonului – 44,5 miliarde de dolari către Lockheed Martin, 25,4 miliarde de dolari pentru Raytheon, 21,5 miliarde la General Dynamics Corporation.

Afacerea cu arme merge în toată lumea. Statele Unite sunt cel mai mare exportator al lumii, iar principalii cumpărători îi regăsim în ordinea Arabia Saudită, Japonia și Australia.

De unde vin banii

Ori de câte ori izbucnește un război pe undeva, „rechinii” din industria militară miros sânge și știu că urmează să le crească vânzărilor. Așadar, au tot interesul să nu fie pace și să continue luptele.

Rusia a intrat peste Ucraina în 2022, iar conflictul de la granița României a adus complexului militar industrial american contracte de aproape 100 de miliarde de dolari. Numai de la Guvernul SUA, care a acordat o asistență uriașă Kievului! Toate promisiunile Washingtonului sunt, de fapt, beneficii pentru contractorii militari menționați. Afacerea e simplă – Casa Albă cumpără echipament militar de la aceste firme și îl trimite în Ucraina. Comenzile curg, banda merge.

Iar adiacent mai curg și alte contracte, căci Unchiul Sam a știut cum să vândă frica războiului. Teama că Rusia ar urma să atace și alte țări a fost puternic insuflată în Est, astfel că alde România, Bulgaria și Polonia s-au și grăbit să sară la cap cerând arme. Noi, vechi, nu contează, să fie multe! Și contractele au început să vină unul după altul, ca la tiparniță. Autoritățile de la București s-au grăbit să modifice și legislația internă, doar să nu stea nimic în calea promisiunii de cumpărare de arme. Mai interesează pe cineva că primim avioane vechi, depășite de tehnologia prezentului? Sau că sunt atât de multe comenzi încât primele livrări vin după 2029? Nici pe la Varșovia n-a comentat nimeni, de ce-am fi făcut-o noi?!Războiul, o afacere de miliarde! - Ziarul National

Javelin, Himars, Stinger, Abrams, Bradley… Am devenit experți în denumiri ale acestor adevărate măcelării. S-a ajuns până acolo încât concurența, alde Raytheon și Lockheed Martin, a făcut un parteneriat numai ca să nu scape contractele aduse de Departamentul de Stat.

Industria de armament este atât de mare și puternică încât nici măcar Guvernul SUA nu o mai poate controla. Despre abandonarea sau, cel puțin, reglementarea ei nici nu poate fi vorba!

Profitul este tot ce contează, primul și singurul obiectivul. Pe măsură ce luptele continuă, din Ucraina până în Gaza, din Yemen și Afghanistan până în Mali și există multe alte focare mocnite în diferite părți de pe glob, industria armelor va culege beneficiile monetare.

Ultimele stiri

  • Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenis. Câți bani a strâns în 20 de ani de carieră
  • Cum să reduci consumul la energie, după eliminarea plafonării. Românii caută cu disperare soluții!
  • Moș Nicolae a adus vreme foarte rece în Capitală. Alertă meteo emisă de meteorologi, e cod galben în mai multe județe
  • Românii cu credite la bănci plătesc jumătate din salariu pe rate. Cum au ajuns în această situaţie, deşi gradul maxim de îndatorare acceptat e de 40%
  • O nouă pompă, de culoare roz, a apărut în benzinării. Cu ce fel de carburant alimentezi dacă foloseşti acel „pistol”
  • De ce se pun cadouri în ghetuțe. Tradiţii şi obiceiuri de Moş Nicolae
  • Guvernul pregătește o „ordonanță trenuleț” în decembrie. Ce va conține „cadoul” premierului Bolojan pentru români, de sărbători
  • Horoscop – 6 decembrie 2025. Vor fi multe surprize de Moş Nicolae, dar astrologii avertizează că nu toate vor fi plăcute
  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Exit mobile version