Șefa USR Elena Lasconi nu a trecut cu vederea recenta reacție a fostei primărițe a Sectorului 1, Clotilde Armand. „O să cer excluderea ei prin Comitetul Politic”, a spus aceasta.
Lasconi, președinta USR și candidata partidului la alegerile prezidențiale, a afirmat că o invită pe Clotilde Armand să demisioneze din USR și „să se ducă să facă voluntariat pentru Nicușor Dan”. Știut fiind faptul că actualul primar general al Capitalei a anunțat că intenționează să intre în cursa pentru Cotroceni.
Lasconi: Nu îmi bat capul acum, că n-am timp de chestia asta
Lasconi a afirmat, cu referire destul de clară la fosta primăriță a Sectorului 1, că nu este normal ca cineva să încalce constant statutul partidului fără a suporta consecințele.
Șefa USR a făcut aceste declarații în contextul în care, prezentă marți seară la o emisiune TV, au fost aduse în discuție afirmațiile pe care aceasta le-a făcut în urmă cu câteva zile, în urma cărora multă lume a înțeles că l-a comparat pe Nicușor Dan cu Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale.
„Clotilde Armand e îndreptățită, că acum e șomeră, să fie supărată. O să cer excluderea ei prin Comitetul Politic, dar nu îmi bat capul acum, că n-am timp de chestia asta. Avem lucruri mult mai importante de făcut. Nu a fost frumos, dar chiar aș invita-o, ca să nu facem chestia asta cu Comitetul Politic, să-și dea demisia și să se ducă să facă voluntariat pentru Nicușor Dan”, a declarat Lasconi, marți seară, la postul B1TV. „Sunt sigură că va câștiga în Sectorul 1, dacă îi face campanie lui Nicușor Dan”, a completat, ironic, Lasconi.
Întrebată dacă urmează și alte excluderi, Lasconi a răspuns: „Nu, nu am de gând, dar nu mi se pare normal să încalci mereu statutul și să nu ți se întâmple nimic.
E încălcarea statutului și atât. Cred că uneori sunt un lider prea bun și prea îngăduitor, dar hai să apelăm la lege și legea noastră este statutul”.
„Nu regret nicio declarație pe care am făcut-o”
Șefa USR a făcut referire la reacțiile iscate de declarația sa.
„Dacă a apărut undeva, pe un titlu, că eu l-aș fi comparat pe Nicușor Dan cu Georgescu nu a stat nimeni să asculte interviul. (…) De ce nu ne-am dus cu gândul și la domnul Ponta, de ce nu ne-am dus cu gândul și la Geoană? Gândiți-vă că, anul trecut, pe vremea asta, Geoană era pe locul 1. Păi da, dar el a venit tot așa, ca salvatorul, era super independent”, a mai afirmat Lasconi.
Pe de altă parte, întrebată dacă regretă declarațiile pe care le-a făcut în urmă cu câteva zile, în urma cărora lumea a înțeles că l-a comparat pe Nicușor Dan cu Georgescu, Lasconi a răspuns:
„Nu, nu regret nicio declarație pe care am făcut-o în trecut. Sunt unele lucruri pe care le-am greșit și mi-am cerut scuze. Sunt unele lucruri pe care nu le poți face perfect, dar spuneți-mi și mie cine este perfect pe lumea asta, nu numai politicieni, așa, în general, dar nu, n-am niciun regret pentru că știu că nu asta a fost”.
Reacția șefei USR a venit la câteva zile după o postare a fostului edil USR al Sectorului 1.
„Aș vrea să îi prezint scuze lui Nicușor Dan în numele colegilor mei care nu împărtășesc deloc viziunea doamnei Lasconi. Poziția dumneaei nu este poziția oficială a USR și sunt doar opiniile acesteia” – a scris, între altele, Clotilde Armand, pe pagina sa de Facebook, în 8 februarie, după ce a aflat de spusele șefei USR.