AcasăPoliticaRĂZBOI ÎN UCRAINA. Activitatea Ambasadei României la Kiev, SUSPENDATĂ. Vești de ultim...

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Activitatea Ambasadei României la Kiev, SUSPENDATĂ. Vești de ultim moment despre personalul diplomatic

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Activitatea Ambasadei României la Kiev, SUSPENDATĂ. Vești de ultim moment despre personalul diplomatic (sursa foto: Facebook/MAE)

Cele mai recente vești cu privire la situația din Ucraina continuă să fie în atenția autorităților de la București. Și nu numai.

În a treia zi de la izbucnirea războiului din Ucraina s-a aflat oficial că personalul Ambasadei României la Kiev s-a întors în țară, activitatea reprezentanței diplomatice conduse de către Cristian-Leon Țurcanu fiind, așadar, suspendată.

Anunțul oficial a venit sâmbătă de la MAE. „În contextul ultimelor evoluții de securitate din Ucraina, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că la data de 26 februarie 2022 s-a încheiat cu succes repatrierea în România a personalului Ambasadei României la Kiev, urmare unui efort inter-instituțional susținut. Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu mulțumește în mod deosebit tuturor instituțiilor implicate pentru realizarea operațiunii, precum și autorităților Ucrainei și Republicii Moldova pentru sprijinul oferit”, se arată într-un comunicat de presă.

MAE: Activitatea Consulatului General de la Odesa continuă să fie suspendată

Operațiunea a început vineri dimineață și s-a încheiat în dimineața zilei de sâmbătă, mai punctează oficialii MAE. „În consecință, activitatea Ambasadei României la Kiev a fost suspendată. În egală măsură, activitatea Consulatului General de la Odesa continuă să fie suspendată, personalul acestui oficiu consular fiind de asemenea repatriat în siguranță la o data anterioară.

MAE precizează că a luat decizia retragerii personalului diplomatic și consular în contextul escaladării situației de securitate din Ucraina, în general, și din Kiev, în mod special”, transmite sursa citată.

Ce se întâmplă cu activitatea oficiilor consulare din Cernăuți și Solotvino

Pe de altă parte, reprezentanții Ministerului de Externe aduc în atenție faptul că, la momentul de față, „la oficiile consulare de la Cernăuți și Solotvino activitatea se desfășoară în continuare în parametrii normali, cu tot personalul”.

Încă din 21 februarie MAE anunța că, „în contextul deteriorării grave a situației de securitate din Ucraina și din regiunea Mării Negre și a evoluțiilor negative din această seară, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că a fost ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina la nivelul maxim – „Părăsiți imediat țara!””, de la nivelul instituției cerându-se „cu insistență cetățenilor români să nu se deplaseze în această țară, iar celor care se află temporar în Ucraina să părăsească teritoriul acestui stat imediat” – VEZI DETALII AICI.

author avatar
Andrei Coman
175 afisari

2 COMENTARII

  1. activitate diplomatica ar fi fost sa avem insula serpilor, bucovina, bugeacul si respectul fata de minoritatea romaneasca din ucraina

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger