Pentru Washington, calculele sunt simple: trebuie să câștige în Gaza (un război proxy cu Iranul) pentru că nu a reușit să triumfe în Ucraina, împotriva Rusiei. Pe de altă parte, lumea arabă a picat examenul unității, pe care l-a dat în aceste zile. Dacă strada a pulsat cu proteste feroce, exprimând furia împotriva masacrului comis asupra palestinienilor, liderii națiunilor din regiune au luat poziția ghiocelului, când Casa Albă și-a făcut simțită prezența în zonă.
Liderii arabi au fost forțați să acționeze, să facă ceva mai mult decât o suspendare fără efect a câtorva ambasadori israelieni. Și așa s-a ajuns la un summit special al Organizației de Cooperare Islamică, care într-un final s-a dovedit a fi un fiasco total.
Lumea arabă, pusă cu botul pe labe
Reprezentanții a 57 de state musulmane s-au reunit la Riad cu surle și trâmbițe doar ca să se vadă. În cele din urmă, nicio măsură concretă de ajutorare a poporului palestinian nu a fost luată. Declarația comună dată la final va fi pe veci un reper al lașității liderilor arabi.
Istoria, chiar dacă este scrisă de învingători, tinde să fie neiertătoare cu trădătorii și fricoșii. În cazul de față, primii patru lași sunt Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Maroc. Ultimele trei națiuni au semnat, în 2020, sub presiunea americană, normalizarea relațiilor cu Israelul și așa a rămas și până azi. Nu a fost o surpriză pentru nimeni la Riad că tocmai aceste trei țări au blocat în mod constant adoptarea unor măsuri serioase propuse, cum ar fi cea venită din partea Algeriei, care a militat pentru interzicerea furnizării de petrolul Israelului. Alții au cerut închiderea utilizării spațiului aerian arab pentru livrarea de arme Israelului. Și la acest punct, cele trei state s-au opus vehement.
Egiptul și Iordania, de multă vreme „state vasale”, cum le-a numit Iranul, au tăcut mâlc, în timp ce Sudanul, care se află în mijlocul unui război civil, s-a abținut de la vot. Turcia a făcut gălăgie, dar atât, niciun punct important n-a propus Erdogan, niciun ajutor concret nu a fost oferit Palestinei, nicio intenție de a opri/bloca atacul fără precedent al Israelului.
Bahrainul este un slujbaș umil al intereselor americane în Orientul Mijlociu și găzduiește flota US Navy din regiune. Marocul tace pentru că are promisiunea lui Netanyahu de a recunoaște pretenția Rabatului asupra Saharei Occidentale.
În ceea ce-i privește pe „big dogs” Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, cele două dinastii conducătoare din Golf, la fel ca Bahrain, găzduiesc importante baze militare americane. În plus, prințul moștenitor saudit Mohammad bin Salman (MbS) și vechiul său mentor, conducătorul Emiratelor, Mohammad bin Zayed (MbZ), au înțeles amenințarea voalată exprimată de Unchiul Sam cu privire la izbucnirea unor revoluții de culoare care ar avea forța să spulbere capetele încoronate de la Riad, respectiv Dubai.
BRICS vs IMEC. SUA dă șah alianței Rusia-China
În câteva săptămâni, începând cu 1 ianuarie 2024, sub președinția Rusiei, atât Arabia Saudită, cât și Emiratele își vor extinde orizonturile, devenind oficial membri ai BRICS+. Cele două au fost primite în această organizație doar pentru calculele geopolitice și geoeconomice atente ale parteneriatului strategic Rusia-China, să nu ne îndoim de asta. Asta înseamnă că MbS și MbZ trebuie să „livreze” pentru BRICS+, devenind jucători-cheie ai mega-planului care urmărește de-dolarizarea lumii comerțului (energetic, mai ales) și trecerea pe linie poartă a „petrodolarului”.
Pe de altă parte, cele două dinastii așteaptă demararea gigantului canal Ben Gurion, de la Golful Aqaba până la estul Mediteranei (ce coincidență, ajunge foarte aproape de nordul Fâșiei Gaza, râvnit de Israel). Promisiunea israeliano-americană este aceea că vor beneficia foarte mult de pe urma comerțului pe acest canal. „Ben Gurion” ar permite Tel Avivului să devină un nod-cheie de tranzit energetic, dislocând, astfel, Canalul Suez, din Egipt.
Întreaga afacere a primit numele IMEC și se vrea a face din Israel un centru comercial critic și chiar furnizor de energie între Europa, o parte a lumii arabe, și India.
Cumva, lucrurile încep să se lege între ele. Să fie o coincidență faptul că, în septembrie, la ONU, premierul Benjamin Netanyahu a fulgerat întreaga comunitate internațională arătând o hartă a „noului Orient Mijlociu”, în care Palestina era complet ștearsă?!
Iată cum, până și în fața unui genocid precum cel desfășurat în zilele noastre în Fâșia Gaza, prea multe state arabe au ales umilința în locul dreptății, au gândit în termeni foarte îngusti, pragmatici, de interes național. Geopolitica este nemiloasă. E doar despre resurse și piețe. Dacă îți lipsesc resursele narturale, măcar trebuie să ai piața de desfacere. Dacă îți lipsesc ambele, atunci o putere externă dictează ceea ce ai voie să faci și nimic în plus.