Cauta

Rareş Bogdan, un pachet de nervi: îi vrea DEMISIA pe masă!

rares-bogdan

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a lansat un atac dur la ANRE, vineri, după ce instituția a transmis că ordonanța de plafonare a prețurilor poate scoate de pe piață unii furnizori de energie.

Subminează statul român, domnul Chiriță (Dumitru Chiriță, președintele ANRE, n.red.) se joacă cu focul. Cer revocarea întregului Consiliu, răbdarea mea s-a încheiat”, a transmis liberalul.

Acuză că ANRE subminează statul român

Rareș Bogdan a mai precizat faptul cășefii ANRE au semnat nota de fundamentare și au participat la elaborarea OUG. „Șefii de la ANRE au semnat nota de fundamentare și au participat la făurirea legii. Ei au propus anumite articole. Nu s-a putut face nimic până nu au fost ei de acord”, a precizat liberalul, care a adăugat:

Mai mult decât atât, luni solicit în calitate de prim-vicepreședinte PNL o întâlnire de urgență și punerea pe ordinea de zi a revocării întregului Consiliu. Există și un precedent în acest sens pentru că în Spania s-a ajuns la desființarea ANRE și reînființarea ei”.

Ultimele stiri

  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene
  • Exit mobile version