AcasăPoliticaRareș Bogdan, mesaj cât se poate de clar, înaintea ședinței Coaliției: La...

Rareș Bogdan, mesaj cât se poate de clar, înaintea ședinței Coaliției: La Florin Cîțu nu renunțăm, dar suntem pregătiți să negociem

Rareș Bogdan, mesaj cât se poate de clar, înaintea ședinței Coaliției: La Florin Cîțu nu renunțăm, dar suntem pregătiți să negociem

În condițiile în care în orele următoare este programată o ședință a Coaliției, la care sunt așteptați să participe atât premierul Cîțu, cât și Ludovic Orban și Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL a făcut o serie de precizări importante.

Europarlamentarul a anunțat că PNL-ul vrea să continue alături de USR PLUS, dar a subliniat un aspect important, în contextul în care reprezentanții formațiunii conduse de către Dan Barna și Dacian Cioloș au spus că nu îl mai vor pe Florin Cîțu în fruntea Guvernului.

”Noi nu avem o altă opțiune de premier decât Florin Cîțu (…) și până la urmă sunt convins că vom ajunge la înțelegere cu colegii noștri, pentru că e mai importantă dezvoltarea României, decât orgoliile de moment”, a declarat Rareș Bogdan, vineri, la RFI, amintind de votul de susținere dat pentru actualul prim-ministru, în ședinta Biroului Politic Național al PNL-ului, desfășurată în cursul zilei precedente – VEZI AICI.

Așadar, se lasă deschisă calea dialogului, doar că nu se ia în calcul renunțarea la Cîțu, actualul premier. ”La Florin Cîțu nu renunțăm, dar suntem pregătiți să negociem, e normal ca dialogul să însemne negociere. (…) Vom sta de vorbă și suntem cât se poate de disponibili să discutăm pe multe aspecte, nu și pe persoana domnului Cîțu”, a subliniat Bogdan.

Mesaj pentru Dacian Cioloș

Totodată, Rareș Bogdan a făcut un apel la Dacian Cioloș, unul dintre cei doi lideri ai USR PLUS. Totul, în contextul discuțiilor cu Alianța pentru Unirea Românilor.

”Îl rog în special pe Dacian, să înceteze, să-și oprească colegii să mai poarte discuții cu un partid care nu face parte din partidele care susțin cu adevărat Europa comună, un partid antieuropean. Îl rog din suflet, pentru că Dacian e cel care își face cel mai mare rău (…). Dacă continuă discuțiile cu AUR, își aruncă în aer credibilitatea câștigată în 15 ani”, a declarat acesta.

Cioloș: Orice interpretare cum că ar fi o moțiune comună a USR PLUS și AUR este răuvoitoare

Pe de altă parte, fostul premier Cioloș a transmis, vineri dimineață, un mesaj tranșant, menit să ajungă la urechile liberalilor, cu trimitere la moțiunea USR PLUS menită să-l facă plecat pe Cîțu din fruntea Guvernului.

”Știu că PNL-ului nu îi vine să creadă că vom merge până la capăt. Ne-au subestimat și vor suporta consecințele, dacă ei cred că ne pot cumpăra cu niște funcții.Moțiunea USR PLUS există și merge mai departe.

Este scrisă de noi și este o consecință a comportamentului profund iresponsabil al domnului Cîțu. PNL va trebui să își asume ceea ce a făcut Florin Cîțu și să înțeleagă că atunci când am zis că nu girăm hoții și bătaia de joc la adresa banului public am vorbit serios.

Textul moțiunii ajunge la toate partidele, inclusiv PNL, și către reprezentanții minorităților. Orice parlamentar care înțelege că Florin Cîțu a vrut să folosească 10 miliarde de euro din banii României pentru a-și cumpăra voturi în partid e liber să o semneze”, a transmis Cioloș, via Facebook.

Cioloș: Prin plecarea lui Florin Cîțu, încheiem rapid criza declanșată de el

Totodată, co-președintele USR PLUS a ales să puncteze că: ”Orice interpretare cum că ar fi o moțiune comună a USR PLUS și AUR este răuvoitoare și nu ne intimidează. E doar retorică pentru a ne face să cedăm și nu o vom face. Această moțiune e inițiată de noi și e nevoie de mai multe semnături decât avem noi la dispoziție în Parlamentul României. Dacă acesta a fost calculul politic al PNL, aveți dovada că cei care au gândit asaltul asupra banilor și asupra justiției se înșală”.

Și a insistat că e nevoie ca Florin Cîțu să plece de la Palatul Victoria. ”Nu ne intimidează nicio campanie de imagine sau de terfelire a noastră pe care susținătorii lui Florin Cîțu o pun în scenă în aceste momente. Lucrurile sunt simple. Actualul premier a băgat țara într-o criză politică pentru a câștiga puncte electorale interne. Noi vrem să terminăm rapid criza, românii ne-au votat să facem reforme, nu scandal. Prin plecarea lui Florin Cîțu, încheiem rapid criza declanșată de el”, a conchis Cioloș.

579 afisari

10 COMENTARII

  1. Se scufundà barca , gàurità de peste tot ! Bogdan Rares este în tonul sàu obisnuit : lamentabil ! El tràieste într-o lume imaginatà la limita patologicului : deci , în optica lui , biografia Prim Ministrului este imaculatà !
    Tara întreagà este la curent cu peripetiile acestuia î SUA , presa internationalà obordeazà obiectiv acest subiect , dar o mânà de liberali rezistenti si „progresisti” naufragiati în penibil se dà de ceasul mortii , cum zice proverbul ! Dupà ce si-au tràdat Seful de Partid pozeazà inocent
    în salvatori ! Ridicolul nu omoarà , dar pecetluesteimpostura.

  2. il vrei pe ala care a distrus sloganul tau de tv cu sa nu uitati ca a distrus Romania a desfacut o in bucati si social si financiar!!!!!!!!

  3. Asta e ala care se lauda ca in 30 de zile desfiinteaza pensiile speciale.Bineinteles , eu ,unul,nu l-am crezut.Dupa cum nu dau doi bani pe ceea ce spune.

  4. Batistutza si tu ca si altii din PNl, suntet-ti doar slugi, minte ioc, doar o dorinta mare de imbogatire pe spatele romanilor, astia sunte-ti niste trepadusi

  5. PUPINCURISTUL BOGDANEL CIRCARU ,LATRAUL DE SERVICIU !,VOI DE-A ICEA NU PLECATI ,NU PLECATI ACASA PINA CAND ,NU CADETI SUB MASA !!!!!!!!!!!!!!

  6. Cand politica o „joci” ca o prtida de poker si mizezi totul pe o pereche de „popi”(cotracean si priministrean), e posibil ca un altul cu trei septari (usr, plus,aur), sa castige. Sigur tu plusezi pentru derutarea adversarului dar, finalul e acelasi. Ai mizat pe un cal MORT (de beat a fost). Urmeaza „pupatul in dos”, cersirea de privilegii tocmai de la cei pe care i-ai blamat pana acum… Uneori „latratul” in exces, dauneaza creierului… daca-l ai.

  7. Oricine vine acum Papapiu, alde Petrov si Nuti şocul cardio a puți, Mesi, Laca Balint, Bianca lui Bote, Tudose varu lui Terente regele baltilor, Ipse geniul ce-o infipsa, Falconeti, Cogiak, Menix, JR, MJ, Decebal si Traian, Napoleon, Moisa sau domnul Hitler o sa aiba de reparat 5 ani ce ati stricat voi…

  8. Jos Guvernul Citu !
    Jos Guvernul nesimtitilor LIBERALI !
    Sa scapam tara de cei ce i-au tradat pe romani !
    Jos PNL ! Lasa-ne !

  9. RB pari cam palid la fata, ai gresit la calcule ? Esti ca de obicei un eminent looser, tu, impreuna cu partidul tau de tot rahatul

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger