Vladimir Putin nu este altceva decât o forță a răului. El este personal responsabil pentru zeci de mii de morți în Ucraina printr-un act de agresiune neprovocată, conceput pentru a îndeplini o viziune de măreție națională și personală care nu are niciun fundament în lege, politică sau moralitate.
Sunt afirmațiile lui Max Hasting, editorialist la Bloomberg Opinion și autor al cărții „Operation Pedestal: The Fleet That Battled to Malta, 1942”. Și mai spune așa: “Cel puțin la fel de înspăimântător este faptul că, prin strangularea transporturilor de cereale ucrainene, Putin provoacă foamete și amenință cu înfometarea o parte tot mai mare din emisfera sudică”.
Același Putin încearcă să demonstreze că poate exploata violența extremă pentru a-și asigura un rol mult mai mare pe scena mondială decât îi conferă statura economică și politică a Rusiei.
Pentru a face față acestei agresiuni, Europa trebuie să se elibereze de sclavia energetică a Rusiei și să se reînarmeze.
Ambele măsuri necesită timp, timp în care militarii lui Putin avansează în regiunea Donbas. De acum, chiar și aliații europeni cel mai bine înarmați sau cel mai puțin slabi – Marea Britanie, Franța și Germania – ar avea nevoie de luni de zile pentru a pune pe teren o singură divizie demnă de luptă. Puterea și angajamentul SUA sunt indispensabile, europenii trebuie să se trezească. Cine era Rusia lui Putin, dacă nu o curta UE?
Rusia fortifică teritoriile pe care le-a acaparat. În ciuda pierderilor uluitoare ale armatei sale și a moralului slab, Putin mai are la dispoziție un inventar de arme nefolosite, multe dintre ele terifiante.
Doar intervenția militară directă occidentală oferă perspectiva de a înclina decisiv șansele împotriva Rusiei?
Administrația președintelui Joe Biden pare să nu facă acest pas, care ar putea precipita războiul general. Este aproape de neconceput că forțele americane vor fi angajate direct. Dar nu se știe cât vor sta pe margine.
Mulți americani, nu toți republicani, cred că țara lor mizează deja prea mult în Europa, când China rămâne adversarul mai periculos.
Frustrarea obiectivelor naționale de-a lungul a două decenii în Irak, Libia și Afganistan îi face pe sceptici să nu fie dispuși să vadă SUA angajându-se din nou într-o luptă dezordonată într-o țară îndepărtată.
Putin, gândind pe termen lung ca de obicei, socotește cu siguranță că alegerile prezidențiale din 2024 vor readuce la Casa Albă fie pe fostul președinte Donald Trump, fie o clonă a lui Trump, opusă unor încurcături mai profunde – poate chiar oricărei încurcături – într-o confruntare europeană cu Rusia. S-ar putea să se înșele.
O retragere a SUA din Europa ar lăsa Ucraina dependentă de sprijinul militar, politic și economic european, o perspectivă sumbră, deoarece America îi furnizează peste 80% din ajutor.
Cea mai mare parte a Europei este jenant de disperată după o înțelegere care să dezamorseze criza energetică înainte de venirea iernii.
Putin a renunțat aproape sigur la obiectivul său inițial de a distruge Ucraina ca stat suveran. Dar pare să-și împlinească speranțele de a-și realiza împărțirea de facto.
El rămâne convins că Occidentul moale va decide, mai devreme sau mai târziu, că nevoile energetice și teama de armele nucleare ale Rusiei îl vor pune cu botul pe labe.
Provocarea istorică pentru Occident este să demonstreze că acest calcul este greșit. Trebuie să o facă. Dacă nu, ar fi bine să învețe rusa.