AcasăPoliticaPutin nu este interesat de pace. Cum rămâne cu economia Rusiei?

Putin nu este interesat de pace. Cum rămâne cu economia Rusiei?

Economia rusă aflată în dificultate ar putea fi unul dintre factorii determinanți în strategia lui Vladimir Putin privind negocierile cu Ucraina

Economia rusă aflată în dificultate ar putea fi unul dintre factorii determinanți în strategia lui Vladimir Putin privind negocierile cu Ucraina.

Putin se comportă ca și cum nu-i pasă de pace, având în vedere refuzul Moscovei de a accepta un armistițiu cu Kievul până în acest moment și bombardamentele continue asupra Ucrainei.

Mai mult, răspunsul rece al Kremlinului la promisiunea lui Donald Trump de a organiza o întâlnire bilaterală între Putin și Volodimir Zelenski a fost elocvent, Rusia abia comentând oferta de negocieri, darămite să o accepte.

Ministerul Finanțelor din Rusia a anunțat la începutul lunii august că deficitul bugetar a ajuns la 4,88 trilioane de ruble (61,1 miliarde de dolari) între ianuarie și iulie, echivalentul a 2,2% din PIB. În aceeași perioadă, cheltuielile guvernamentale „au crescut cu 20,8%, ajungând la 25,19 trilioane de ruble (317,8 miliarde de dolari)”, a raportat agenția de știri TASS.

Nivelurile fără precedent ale cheltuielilor pentru apărare au fost susținute de vânzările continue de petrol și gaze către aliații Rusiei, precum China și India, și de o creștere a impozitelor, notează CNBC. Însă veniturile din exportul de petrol sunt în scădere pe fondul sancțiunilor și al cererii globale reduse.

În 2024, economia Rusiei a crescut cu 4,3%, dar anul acesta așteptările sunt mult mai modeste: de 1% până la 2%.

”O perioadă scurtă de creștere economică redusă este tolerabilă, deși, combinată cu prețurile scăzute ale petrolului, ar reduce veniturile fiscale. Principalul risc este ca răcirea economiei să nu declanșeze o recesiune prelungită”, a declarat Alexander Kolyandr, senior fellow la Centrul pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA).

Reducerea cheltuielilor sau măsurile de austeritate ar putea încetini și mai mult creșterea economică și majorările salariale într-un moment în care sancțiunile, prețurile scăzute ale țițeiului și provocările legate de drepturile de proprietate descurajează investițiile de capital privat.

Putin e pe deplin conștient de problemele Rusiei, avertizând în iunie că economia nu trebuie lăsată să alunece în recesiune. Totuși, presiunile inflaționiste – determinate în mare parte de creșterea cheltuielilor pentru apărare – și deficitul de forță de muncă au perturbat alte sectoare industriale.

„Economia se confruntă în mod evident cu dificultăți pe fondul dezechilibrelor acumulate ca urmare a eforturilor de război. Ne așteptăm ca creșterea să încetinească și mai mult în trimestrele următoare”, susține Liam Peach, analist la Capital Economics.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
65 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger