Cauta

Putin are două priorități: războiul și puterea. Buget uriaș pentru armată

Rusia asigură miliarde de ruble pentru mașinăria de război în Ucraina

Cabinetul lui Vladimir Putin apelează la măsuri din ce în ce mai neregulate de colectare a veniturilor pentru a finanța creșterea rapidă a cheltuielilor pentru apărare, care s-au triplat de la invazia Rusiei în Ucraina.

Guvernul de la Moscova a declarat că își propune să cheltuiască anul viitor o sumă impresionantă de 10,8 miliarde de ruble (108 mld. dolari) pentru apărare, de trei ori mai mult decât suma alocată în 2021, ultimul an înainte de invazie, și cu 70% mai mult decât a fost planificat pentru acest an.

Bugetul apărării „ne va permite să susținem în totalitate sarcinile operațiunii militare speciale”, a declarat ministrul de finanțe Anton Siluanov. Majorarea cheltuielilor militare, este „esențială pentru a ne atinge obiectivul principal: să ne asigurăm că vom câștiga”.Potrivit Financial Times, bugetul record de 36,6 miliarde de ruble va duce cheltuielile pentru apărare la 6% din PIB.

„Putin are două priorități: războiul și puterea”, subliniază Konstantin Sonin, economist și profesor la Universitatea din Chicago. „De aceea, procesul bugetar funcționează acum în așa fel încât factorii de decizie politică se asigură mai întâi că armata primește ceea ce are nevoie pentru război”.

Ca parte a planurilor de finanțare pentru 2024, veniturile bugetare neregulate vor sări la 2,52 miliarde de ruble, cel mai înalt nivel înregistrat vreodată.

Ca parte a planurilor de finanțare pentru 2024, veniturile bugetare neregulate vor sări la 2,52 miliarde de ruble, cel mai înalt nivel înregistrat vreodată.

Alte 2 miliarde sunt așteptate să provină din noile taxe de export legate de ratele de schimb, din „donațiile voluntare” ale companiilor occidentale la plecarea din Rusia, din creșterile de taxe și reducerile de subvenții pentru producătorii de energie, precum și din creșterea tarifelor la utilități.

Aceste măsuri vin după ce în acest an Rusia a strâns 300 de miliarde de ruble din impozitul excepțional pe „profiturile excesive” realizate de companiile de mărfuri, în special din sectorul metalurgic, alte creșteri de taxe în sectorul energetic și 114 miliarde de  ruble de la companiile occidentale.

O altă sursă de venituri va proveni din accizele pentru alcool și tutun, care se vor tripla în 2024.De asemenea, Rusia va profita de veniturile din exporturile de energie.

Dar căutarea de noi fonduri a tras un semnal de alarmă în rândul afaceriștilor ruși, care resimt deja presiunea sancțiunilor occidentale și a încercărilor guvernului de a susține rubla.

„Prioritățile noastre sunt să avem o economie suverană și să îmbunătățim bunăstarea cetățenilor noștri”, a precizat săptămâna trecută oligarhul Oleg Deripaska. El susține că o nouă taxă de export ar șterge cea mai mare parte a profiturilor companiilor din Siberia.

Ultimele stiri

  • ULTIMA ORĂ! Intervenție de urgență la Ambasada Israelului din București! Un bărbat ar fi încercat să dea foc clădirii
  • Șocant! Poliţist de la Brigada Rutieră, lovit cu o sticlă în cap, într-o benzinărie din Capitală
  • Aproape toată țara, sub avertizare de ploi torențiale și vijelii. ANM a emis COD PORTOCALIU și GALBEN – HARTA
  • Anunț devenit viral: Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o casă la munte. Are o singură condiție/ FOTO
  • Un cutremur puternic a lovit centrul Japoniei, luni dimineață
  • Incident înspăimântător în Cehia. 18 persoane, rănite de fulger într-un parc
  • Ciucă, despre sondajele la prezidențiale: Nu toţi cei care au fost clasaţi primii au câştigat alegerile – VIDEO
  • Poza Zilei
  • Horoscop 3 iunie 2024 – Astăzi veți avea timp să vă concentrați
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version