AcasăPoliticaPus sub control judiciar de DNA, liberalul Costel Alexe anunță ”un gest...

Pus sub control judiciar de DNA, liberalul Costel Alexe anunță ”un gest de onoare”. Din ce funcții se autosuspendă

Pus sub control judiciar de DNA, liberalul Costel Alexe anunță ”un gest de onoare”. Din ce funcții se autosuspendă (sursa foto: Facebook/Costel Alexe)

Intrat în vizorul DNA-ului, în dosarul ”cu tabla”, cum a ajuns el să fie cunoscut în spațiul public, fostul ministru al mediului din Guvernul Orban, actualmente președinte al Consiliului Județean (CJ) Iași, a anunțat ce decizii a luat în legătură cu unele funcții pe care le ocupă. Spunem unele funcții, pentru că Alexe nu are în vedere și postura de șef al CJ-ului, la care nu pare dispus să renunțe, chiar dacă a fost pus sub control judiciar.

Concret, Costel Alexe a anunțat, miercuri, că după ce a fost chemat la DNA și a aflat deciziile procurorilor, se autosuspendă din funcțiile de conducere de la nivelul PNL-ului.

”Ieri (marți-n.n), 27 aprilie, am fost invitat la DNA pentru a mi se aduce la cunoștință că, în dosarul care mă vizează, am primit calitatea de inculpat, iar procurorii au dispus impunerea controlului judiciar.

Sunt nevinovat și am convingerea că voi demonstra acest lucru în instanță, dar, în acest moment, consider că este un gest de onoare să mă autosuspend din funcțiile de președinte al PNL Iași și vicepreședinte al Biroului Executiv al PNL. (…) Am încredere că îmi voi demonstra nevinovăția în justiție, iar, până atunci, vreau să mă asigur că această nouă calitate pe care o am în dosar nu va afecta în niciun fel activitatea și imaginea filialei (Iași-n.n)”, a transmis Alexe, via Facebook.

Rămâne în fruntea Consiliului Județean Iași

Totodată, liberalul a făcut referire și la planul său în ceea ce privește conducerea CJ-ului din Iași. ”Voi continua activitatea de președinte al Consiliului Județean și voi demonstra împreună cu echipa pe care am format-o că putem implementa programul de guvernare pe care l-au votat ieșenii și că administrația liberală este un exponent al schimbării în bine.

Sunt încrezător că instanțele de judecată își vor face corect treaba, iar în final se va demonstra că sunt un om de bună credință”, a mai punctat Costel Alexe, în mesajul transmis pe rețeaua de socializare amintită.

Comunicatul DNA-ului

Și tot miercuri au remis și reprezentanții DNA un comunicat cu privire la dosarul în care este vizat fostul ministru Alexe, recent plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru acuzațiile de luare de mită și instigare la delapidare.

Redăm în cele ce urmează, integral, precizările DNA:

”În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 12/VIII/3 din 7 ianuarie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând de la data de 27 aprilie 2021, până la data de 25 iunie 2021 față de inculpații:

– ALEXE COSTEL, la data faptelor ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și instigare la delapidare,

– Persoană fizică având funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale cu activitate în siderurgie, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și delapidare.

Între obligațiile impuse prin controlul judiciar față de cei doi inculpați se află interdicția de a părăsi țara și aceea de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale cu anumite persoane, menționate în ordonanță.

În ordonanțele de luare a măsurii controlului judiciar se arată că în cauză există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 6 aprilie 2020, inculpatul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, inculpat în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă a ministrului.

Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de 99.956 lei și constă în contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei și a transportului.

Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziția persoanei din conducerea fabricii, inculpat în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă.

Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

155 afisari

1 COMENTARIU

  1. M-am speriat cand am citit titlul: am crezut ca s-a sinucis, prin autosuspendare, dar apoi am rasuflat usurata dupa ce am citit stirea: s-a autosuspendat doar din functiile politice.
    Adica liberalii nu aveau de gand sa il suspende ei, ca e baiat bun, saracul Teava!
    Iar de suspendare din functiile publice detinute nici vorba: pentru atata lucru, un pic de mita si de instigare la delapidare? Acesta e modul de viata al politicianului roman, dar ceea ce mi se pare mai grav este ca bagi unul-doi in puscarie si rasar mai multi si mai „penali”! Onoarea e oricum limitata in cazul lor: o au doar fata de colegii de gasca, pardon de partid, nu si fata de alegatori!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger