Cauta

Purtătorul de cuvânt al PNL pune tunurile pe AUR: „Acum câțiva ani au încercat cu droguri, azi cu gloanțe. Ce va urma, o mitralieră?”

sursa foto: Facebook/Ionuț Stroe

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a reacționat miercuri la incidentele apărute la Parlament. Liberalul susține că „AUR este un partid periculos, extremist” și „locul unde și-au găsit refugiul politicieni violenți”.

„Am avertizat de nenumărate ori că AUR este un partid periculos, extremist, a cărui agendă este să promoveze ură și dezbinare. Azi asistăm la violențe la gardul Parlamentului, îmbrânceli cu jandarmii și încercări de a forța intrarea în Parlament.

Nu sunt nici la prima încercare de introducere a obiectelor interzise în Parlament, acum câțiva ani au încercat cu droguri, azi cu gloanțe. Ce va urma, o mitralieră?”, întreabă Ionuț Stroe, miercuri, 10 mai, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Citiți și: ȘOCANT: reprezentant AUR, cu gloanțe în Camera Deputaților! / Ce a putut declara George Simion

Scandal în fața Parlamentului! Ludovic Orban și un deputat AUR, agresați de activiștii lui Simion – VIDEO

Stroe: AUR este locul unde și-au găsit refugiul politicieni violenți

Politicianul aflat în postura de purtător de cuvânt al partidului condus de către actualul premier Ciucă arată cu degetul în direcția liderului AUR, George Simion, fără a-i menționa, însă, negru pe alb, numele.

„Consider că nu trebuie repetate greșelile din trecut, când derapajele de acest gen au fost tratate foarte relaxat, până au generat victime.

AUR este locul unde și-au găsit refugiul politicieni violenți, care înțeleg să-și impună punctul de vedere în plenul Parlamentului prin îmbrânciri și amenințări și pentru care violența domestică este la ordinea zilei. Președintele acestui partid are interdicție de intrare în Republica Moldova, dar și în Ucraina și există suspiciuni clare că ar avea legături cu serviciile secrete ruse. Lucrurile sunt, cred eu, destul de clare”, a mai scris Ionuț Stroe.

Liberalul susține, în încheierea postării pe care a făcut-o pe rețeaua de socializare, că asemenea comportamente „nu își au locul în România pe care încercăm cu toții să o construim și este datoria noastră, a tuturor, să le taxăm”.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version