AcasăPolitica„PSD va reforma pensiile speciale!”. Zetea, înțepături la Rareș Bogdan: „Își poate...

„PSD va reforma pensiile speciale!”. Zetea, înțepături la Rareș Bogdan: „Își poate răcori picioarele în apă rece”

sursa foto: Facebook/Gabriel Valer Zetea

Deputatul social-democrat Gabriel Zetea, liderul PSD Maramureș, a ieșit public cu un mesaj de ultim moment. Acesta îi transmite lui Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, partidul alături de care social-democrații se află în cadrul coaliției de guvernare, că „PSD va reforma pensiile speciale”. Într-o notă vădit ironică, Zetea îl invită pe europarlamentarul liberal „să-și bage picioarele în apă rece și să se răcorească”, în ideea că reforma pensiilor speciale „tot PSD o rezolvă”.

Gabriel Zetea și-a început postarea făcută pe Facebook, luni dupăa-amiază, în 29 mai, notând că „PSD va reforma pensiile speciale!” și adăugând rapid că „Rareș Bogdan își poate răcori picioarele în apă rece: jalonul din PNRR va fi îndeplinit!”.

Deputatul PSD face apoi referire la declarații pe care le-a făcut liberalul încă de acum aproape 4 ani, pe tema planului PNL de a elimina pensiile speciale. Doar că, susține Zetea, nimic din ce a promis Rareș Bogdan – pe acest subiect – nu s-a și întâmplat.

Zetea: „E foarte greu să ceri reforma pensiilor speciale fără să deranjezi anumite interese”

„Au trecut 3 ani și jumătate (imediat vor fi 4 ani de zile) de când Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL trâmbița pe toate canalele de comunicare că în 30 de zile de la preluarea guvernării de către PNL, pensiile speciale vor fi eliminate. PNL a guvernat singur în 2019 și 2020 și alături de USR în 2021. NIMIC din ce a promis Rareș Bogdan nu s-a întâmplat! NIMIC! Pensiile speciale nu doar că nu au fost eliminate dar s-au adăugat noi categorii de speciali în guvernarea PNL, iar apoi în guvernarea PNL-USR!

Sigur, e greu să ceri eliminarea pensiilor speciale atunci când șeful tău direct de partid beneficiază de pensie specială! E foarte greu să ceri reforma pensiilor speciale fără să deranjezi anumite interese care pot afecta interesul tău personal. Rareș Bogdan vorbește fără el, așa cum a făcut de fiecare dată! Îl invit să-și bage picioarele în apă rece și să se răcorească, pentru că reforma pensiilor speciale tot PSD o rezolvă!”, susține social-democratul Zetea în mesajul transmis pe Facebook.

„PSD NU ACCEPTĂ să se piardă niciun ban din PNRR”

Deputatul PSD își încheie postarea menționând că luni au fost depuse în Legislativ amendamentele privind reforma pensiilor speciale, urmând ca săptămâna viitoare să fie votată legea. „PSD însă nu are niciun interes să mențină aceste pensii speciale în forma actuală! Și PSD NU ACCEPTĂ să se piardă niciun ban din PNRR, fapt pentru care vom îndeplini jalonul privind pensiile speciale în România! Azi, în Parlament s-au depus amendamentele privind reforma pensiilor speciale, iar săptămâna viitoare legea va fi votată. Pentru că noi credem în FAPTE, nu în VORBE! Și noi NE ȚINEM DE CUVÂNT!”, a mai ținut să transmită Gabriel Zetea.

author avatar
Andrei Coman
590 afisari

8 COMENTARII

  1. Reforma pensiilor speciale marca PSD+PNL+UDMR= FRECTIE LA PICIORUL DE LEMN.
    Aceste trei partide care au creat categoria filozofica numita PENSII SPECIALE, isi dovedesc incompetenta si impotenta in a elimina ceea ce au generat, adica clasa PROFITORILOR DE STAT.

  2. zlatarul de la psd ne spune ca ei guverneaza pentru anumite interese pe care nu vor sa le deranjeze , pentru asta au fost alesi , pentru interese .

  3. Nu te mai obosi nea de la pesedea. Le va rezolva sigur AUR! V-ati umplut de bani nemunciti ticalosilor si v-ati batut joc 30 de ani de romanii care transpira pe salarii de slugi!

  4. Banii, atăția câțî vor fi accesați, se vor pierde ‘natural’ în buzunarele unor ‘onegheuri’ și studii de fezabiltate.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger