AcasăPoliticaPSD-ul îl vrea pe Cîțu în Parlament, cu explicații după vizita la...

PSD-ul îl vrea pe Cîțu în Parlament, cu explicații după vizita la Bruxelles – VIDEO

PSD-ul îl vrea pe Cîțu în Parlament, cu explicații, după vizita la Bruxelles - VIDEO

În ziua în care se va dezbate, la Cameră, moțiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, social-democrații au anunțat că așteaptă explicații – în Parlament – de la premierul Florin Cîțu, cu privire la recenta vizită de lucru pe care șeful Guvernului a făcut-o la Bruxelles.

”Am decis ca premierul Florin Cîțu să vină în Parlament, în săptămâna 15-19 (februarie-n.n), în conformitate cu regulamentul Camerei Deputaților, pentru a da explicații. Trebuie să spună foarte clar care sunt rezultatele vizitei la Bruxelles și de ce își bate joc de Planul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD-ului, într-o conferință de presă susținută după reuniunea Biroului Permanent Național al acestei formațiuni politice.

Totodată, senatorul PSD a pus accent pe nevoia ca acest plan de redresare – PNNR- să fie dezbătut în cadrul Legislativului. ”Preşedintele Marcel Ciolacu a avut săptămâna trecută discuţii cu comisarii europeni. Toţi ne-au vorbit despre cele 14 milioane granturi, trebuie să ştim foarte clar că este o componentă importantă de împrumuturi acolo şi că acest Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie să fie un efort al românilor şi atunci dezbaterea trebuie să aibă loc în Parlament. De aceea premierul Florin Cîţu trebuie să vină (…) în Parlament şi să dea explicaţii”, a completat Oprea.

Ciolacu: Este o prăpastie uriașă între așteptările liderilor europeni și oferta jalnică a actualei guvernări

Zilele trecute, liderul PSD susținea, într-un mesaj transmis pe Facebook, faptul că premierul ”Cîțu se duce de pomană la Bruxelles!”, acuzând faptul că șeful Guuvernului ”nu are un plan pentru accesarea banilor europeni, nu are buget. Nu are nimic. Este o prăpastie uriașă între așteptările liderilor europeni și oferta jalnică a actualei guvernări”.

La rândul său, Marcel Ciolacu cerea dezbaterea planului de redresare în Parlament. ”Maculatura lor a fost deja respinsă de două ori. De aceea, cer actualului Guvern și coaliției majoritare să vină în fața Parlamentului! Să dezbatem serios Planul Național de Redresare și Reziliență. Să găsim cele mai bune soluții! Împreună! Lideri politici, mediu de afaceri, sindicate, societate civilă! Pentru că este un plan pentru toți românii! România are nevoie de reforme clare și o viziune coerentă de dezvoltare, în care să fie cuprinse toate regiunile țării, cu proceduri clare, transparente de alocare a fondurilor europene”, transmitea Ciolacu, în 11 februarie.

author avatar
Cristina Stefan
101 afisari

3 COMENTARII

  1. Mai bine sa nu vina Citu in Parlament , infige si mai rau cutitul in rana ca nu sunteti voi la butoane sa praduiti banii de la Uniunea Europeana , e rau cand esti pe tusa si nu mizdresti din ciolan .

  2. Asta daca vine in Parlament, se incurca in limba romana, isi fractureaza limba aia a lui da Liberal

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger