În mod evident, social-democrații au nevoie de o reformă profundă. De o curățare care să ducă până la palierele inferioare ale partidului, începută fiind din vârful piramidei. Abia după aceea poate vorbi despre schimbarea modului de gândire. Conceptul politic actual se dovedește tot mai obosit, e prăfuit și dăunător. Cea mai bună dovadă este faptul că, în loc să se desfășoare pentru impunerea unei doctrine elastice, adaptată la evoluția mediului politic și la nevoile electoratului, luptele interne au un singur scop: păstrarea puterii de către vechea gardă. Prea puțini sunt cei care se mai zbat pentru schimbări reale. Iar când o fac, se plictisesc repede și renunță să-și mai bată capul, izbindu-se de cerbicia baronilor și a grupurilor de interese, a găștilor de lingușitori și de parveniți.
La cât este de scindat și de pus pe concubinaj cu puternicii zilei, te întrebi cum de PSD mai supraviețuiește. Te întrebi din cine mai este compus, din moment ce mulți gravitează pe lângă diverși poli de putere, fără a face vreo selecție morală? Iar dacă e să pui în același vas grupările, încercând să le amesteci, constați că, pe măsură ce bați conținutul, se taie tot mai rău și nu rezultă nimic omogen. Și atunci, despre ce unitate vorbesc liderii când e să-și umfle pectoralii în fața electoratului? Ce unitate clamează în fața colegilor, la congrese și comitete naționale, când ei știu foarte bine cât sunt de dezbinați și de puși pe căpătuială politică?
Locul rezervat pentru gașcă
În momentul de față, PSD duce o politică greu de înțeles. Orice tentativă de a reforma partidul, de a încerca o schimbare începând chiar de la vârf, este taxată imediat ca un act de trădare. Trădare a ce? A intereselor aflate după cortină, pentru că electoratul nu trebuie să știe cum se împarte puterea și cum de personaje anonime sau compromise sunt scoase din joben și înfipte în scaunele dregătoriilor?
Intervenția oricui ar încerca să schimbe ceva în gândirea îmbâcsită a șacalilor bătrâni din partid este repede sortită eșecului. Mecanismele interne se declanșează singure și ideea este compromisă, nuanțându-se, fals, dorința celui ce a lansat-o de a accede la vârful conducerii. Imediat încep și insinuările că se urmărește schimbarea președintelui, interimar sau nu. Ei bine, în acele momente social-democrații oferă cel mai ciudat spectacol de comportament social, căci echipa cu care de obicei are conflicte, adesea majore, îi sare în apărare. Departe de ochii lumii, însă, lucrează cu sârguință și fără jenă la dărâmarea acestuia. Cred că nu poate fi decât o singură explicație. Locul trebuie ocupat de unul din gașcă, nu de altcineva. Și atunci, cum să reformezi partiul?
Departe de propriul electorat
Deja se aud tot mai multe voci care cer schimbarea lui Marcel Ciolacu. Nu atât electoratul este cel care are nemulțumiri cu duiumul, cât colegii din partid. Sondajele de opinie, false sau apropiate de adevăr, indică o scădere semnificativă a încrederii populației în liberali. Procentajele dispărute din dreptul lor ar trebui să se regăsească în partida social-democraților, dar nici aici nu sunt. Or asta arată limpede că, deși avea culoar liber, PSD nu a fructificat nicio ocazie pe care ar fi avut-o la îndemână. A rămas înțepenit în aceleași limite ale mediocrității și delăsării. Gafele PNL, eternele bâlbâieli și abuzurile acestuia nu au produs niciun profit PSD-ului. 
Oricât ar fi de măsluite sondajele, un procentaj cât de cât, acolo, ar fi trebuit să intre în beneficiul lor. Nu a intrat nimic. Vina nu aparține partidului, pentru că este redus la tăcere de un personaj lipsit de efervescență politică, submediocru și cu tendințe de autoritarism. În exclusivitate, vina îi aparține acestuia, fiind singurul care ia decizii. Schimbarea lui se impune cu necesitate, pentru că așa-zisele lui strategii nu fac altceva decât să ducă PSD într-o zonă tulbure și cât mai îndepărtată de propriul electorat.
Opozant în propria Opoziție
Marcel Ciolacu susține că nu are nicio înțelegere cu Iohannis pentru a-i face jocurile. Proastă zicere. Nici nu trebuie să aibă vreuna cu Iohannis, este de ajuns să fie duplicitar și să răspundă la comenzile care vin de lângă acesta. După ce a afirmat că nu va vota prelungirea stării de alertă, în câteva zile s-a sucit și parcă, parcă ar vota-o dacă se schimbă ceva pe ici, pe colo. Va lăsa tuturor impresia că a negociat la sânge cu Orban, că a câștigat ceva și pentru partid, și pentru popor. Nu își pune nici partidul în cap, și nici cu Puterea nu se pune rău. Nu realizează că a ajuns să fie opozant în propria Opoziție. Sau realizează, dar nu-l interesează atât timp cât este interesant doar de dobândirea funcției de președinte al partidului. Și abia atunci se va vedea cât de tare a greșit PSD că nu l-a reformat la timp. Iar reformarea, după Ciolacu, se numește trădare.
