Sorin Grindeanu a reușit o „performanță” pe care nici măcar adversarii tradiționali ai PSD nu și-ar fi putut-o imagina: să pună partidul în genunchi în fața USR, oferindu-i pe tavă nu doar Capitala, ci și butoanele de putere din ministere. Ce înseamnă acest acord? Simplu: PSD cedează terenul acolo unde doare cel mai tare, în București. Chiar dacă Grindeanu își păstrează câțiva prefecți prin feudele tradiționale ale social-democraților, prețul plătit este devastator pentru partid.
USR a primit 13 secretari de stat – o cifră care depășește cu mult ponderea politică reală a partidului. Și nu orice funcții: Justiție, Finanțe, Fonduri Europene, Sănătate, Muncă, Mediu și chiar Economie, minister condus, deja, de un membru USR.
Cu alte cuvinte, PSD a cedat nu doar terenul administrativ, ci și controlul pe direcțiile strategice ale guvernării României.
Congres PSD? Poate la Sfântul Așteaptă
Pentru cine are memorie politică, tabloul e limpede: USR este un partid cu bază electorală redusă (12%, scor la ultimele alegeri parlamentare), dar cu o agresivitate de guerilă. Fritz și ai săi știu să exploateze orice fereastră de oportunitate. Și au găsit în Sorin Grindeanu nu un adversar, ci un complice.
De ce a făcut Grindeanu asta? Ca să își păstreze liniștea internă înainte de Congres, să-și protejeze prefecții apropiați de el și să cumpere câteva luni de liniște. Dar liniștea lui reprezintă moartea politică a Partidului Social Democrat. Apropo de șefie – PSD are un președinte cu ștampilă temporară, dar cu apucături de veșnicie. Un „interimar” care se comportă ca un „monarh absolut”, luând decizii majore pentru partid fără să aibă legitimitatea urnei interne. Cu alte cuvinte, un șef provizoriu care s-a instalat definitiv pe scaun, iar singurele urne la care PSD ajunge sunt cele în care e îngropat electoral, tură după tură.
„Cât mai are de gând să stea interimar domnul Grindeanu?!”, iată întrebarea care plutește prin toate filiale. A promis alegeri, a promis un congres național, dar când toate astea? La Sfântul Așteaptă?
În timp ce USR va jubila cu butoanele guvernării în mână, PSD va plăti electoral pentru această trădare. Oamenii care așteaptă fermitate de la social-democrați vor vedea un partid șantajabil, condus de lideri care cedează sub presiune. Adevărul crud este că acest troc nu înseamnă o victorie de strategie, ci un act de capitulare. PSD nu a negociat, ci s-a predat. Iar Sorin Grindeanu va rămâne în istorie drept politicianul care a semnat actul de capitalure al social-democrației românești către rețeaua soroșistă din spatele USR.
România nu câștigă nimic din această combinație, dar USR a primit un cadou uriaș: acces direct la ministere-cheie, control pe avizele fundamentale și un instrument politic uriaș înainte de alegerile anticipate, despre care se tot vorbește, șoptit, că ar urma să aibă loc în primăvară. USR, cu doar câțiva primari și o mână de parlamentari, stă în capul mesei unde se iau deciziile mari
Cine pierde? PSD și toți cei care mai credeau în forța lui ca partid de guvernare.
Groparii PSD: Ciolacu sapă, Grindeanu împinge
Însă, să fim corecți, PSD nu are un singur gropar, ci doi. Marcel Ciolacu a săpat groapa, iar Sorin Grindeanu i-a dat brânci partidului.
Ciolacu este maestrul șantierelor pierzătoare. A început munca de demolare atunci când, în loc să bată cu pumnul în masă și să se impună ca lider puternic, a ales să-i sufle vânt în pânze lui George Simion. A ridicat (și) pe umărul social-democraților un partid de peluză, transformat peste noapte în forță politică. O strategie sinucigașă, care azi bagă PSD în corzi.
Dar cel mai grav păcat al lui Marcel Ciolacu rămâne ștampila pusă pe planul anulării rezultatului alegerilor prezidențiale. Să scoți românii de la urne în turul 2, exact când puneau își votau candidatul dorit, a fost nu doar o trădare politică, ci un act de mutilare democratică. PSD a fost părtaș la furtul votului, orice-ar spune „greii” din Kiseleff.
Rezultatele? Catastrofale. Din partidul care în 2016 zbura cu 45%, social-democrații au aterizat forțat la sub 30%, în 2020. În 2024, abia 22%. Iar astăzi, sondajele le dau un 17-18% tras de păr, ca un bolnav ținut artificial în viață.
Marcel Ciolacu nu a fost președinte, ci gropar cu normă întreagă. El a săpat groapa cu o răbdare diabolică, cu fiecare compromis, cu fiecare înfrângere mascată în „strategie”. Și când totul era pregătit, când s-a săpat suficient de adânc, Sorin Grindeanu a fost adus în față și, cu un singur gest de neiertat, a împins partidul înăuntru și a bătut piroanele sicriului cu sigla PSD pe capac.
Așa arată astăzi PSD: un colos de odinioară a fost transformat într-un schelet politic îngropat de propriii săi conducători. Fiți siguri, însă, că Ciolcau și Grindeanu vor poza și mâine în „lideri responsabili”, deși PSD se scufundă spre irelevanță pe scena politică.
Gașca Fritz, niște „reziști” vopsiți în sinecuriști
Să nu-i plângem prea tare pe social-democrați, căci există și marii „câștigători” ai acestei combinații sulfuroase: USR. Partidul care a jurat cu mâna pe „Biblia rezistenței” că niciodată nu va face alianță cu „ciuma roșie” a ajuns astăzi să dea noroc cu PSD peste masa guvernării. De ce? Pentru câteva sinecuri și posturi grase de secretari de stat. Pentru bani și combinații. Pentru mirosul dulceag al puterii.
Atât le-a trebuit „oamenilor noi” ca să uite de misiunea „reziștilor” și să calce pe aceleași urme politice pe care le scuipau ieri cu dispreț.
Ironic, nu? Cei care strigau din Piața Victoriei „Jos ciuma roșie!” merg astăzi „șuldăr băi șuldăr” cu ciuma roșie, vorba lui Iliescu. Când e de împărțit bugete, sinecuri și ministere, nu mai există roșu și albastru, ci doar un roz jegos al compromisului.
Iar Dominic Fritz, marele „neamț” venit să salveze România de „miticii” corupți, se dovedește a fi cel mai tare „mitic” de București, chiar dacă l-a teleportat BND-ul pe Dâmbovița. Fritz nu mai e simbolul „politicii altfel”, ci caricatura perfectă a politicianului clasic: vorbe mari, principii aruncate la gunoi și un apetit feroce pentru putere.
USR și-a dat arama pe față. A renunțat la morală, la „reformă”, la „rezistență”. Tot ce contează e să fie la butoane. Și dacă butoanele sunt conectate la PSD, cu atât mai bine. Căci, nu-i așa, rezistența e frumoasă doar pe pancarte. În realitate, la guvernare, „reziștii” devin sinecuriști.