Cauta

PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile anunță că intră împreună la guvernare. Și „susținerea unui posibil candidat comun” la prezidențiale

PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile anunță că intră împreună

sursa foto: Facebook/USR

După ce s-a încheiat o primă rundă de negocieri între partidele pro-europene, discuții ce au avut loc marți seară, la Palatul Victoria, s-au aflat și câteva concluzii ale consultărilor politice.

E vorba despre un comunicat de presă comun transmis după încheierea negocierilor de marți seară. PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale anunță „angajamentul ferm pentru formarea unei majorități pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european și susținerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidențiale”.

După discuțiile de la Palatul Victoria au fost anunțate și „câteva priorități esențiale”: începerea dialogului pentru formarea rapidă a unui guvern pro-european şi creşterea ritmului actual de investiţii şi a reformelor din PNRR. Astfel, din câte s-a transmis după discuțiile de marți seară, „părțile au agreat” să constituie o Comisie comună pentru realizarea programului de guvernare și grupuri de lucru pe domenii de activitate.

Și nu este singurul aspect pe care au ales să-l transmită reprezentanții partidelor care vor intra la guvernare. „Am convenit că este necesar un plan concret de eficientizare și de reducere a cheltuielilor publice și a birocrației în administrația publică”, se mai menționează în comunicatul comun.

Au fost discutate „câteva priorități esențiale”

„În cadrul primei întâlniri organizate în urma semnării Rezoluției comune de săptămâna trecută, au fost discutate câteva priorități esențiale:

1. Începerea dialogului pentru formarea rapidă a unui guvern pro-european.
În zilele următoare, cele patru partide și reprezentanții Minorităților Naționale vor lucra la un program comun de guvernare, bazat pe dezvoltare și reforme și care va avea în vedere prioritățile cetățenilor României.

Astfel, părțile au agreat să constituie o Comisie comună pentru realizarea programului de guvernare și grupuri de lucru pe domenii de activitate.

Am convenit că este necesar un plan concret de eficientizare și de reducere a cheltuielilor publice și a birocrației în administrația publică.

2. Creșterea ritmului actual de investiții și a reformelor din PNRR.
Momentul actual este unul decisiv pentru România. Este nevoie de o schimbare profundă, iar partidele pro-europene își asumă această responsabilitate.

Partidele pro-europene se angajează să crească încrederea în instituții și în clasa politică, prin bună guvernare, transparență în cheltuirea banului public și respect față de cetățean”, se mai precizează în comunicatul comun.

Ultimele stiri

  • Fenomenul Ana Greșeală 6% e o usereală în formă agravantă
  • Băsescu, după victoria lui Ciucu în alegerile pentru PMB: „Bolojan iese consolidat în coaliţie. Imaginaţi-vă cum arăta Grindeanu, dacă ar fi câştigat Băluţă. Cred că…”
  • Dominic Fritz le răspunde social-democraților: Coaliția a scârțâit din prima zi/E dreptul PSD să-și dorească altă guvernare – VIDEO
  • O veste tristă lovește fotbalul românesc! A murit Ioan Sdrobiș, antrenorul care l-a descoperit pe Cristi Chivu
  • Grindeanu salvează USR. Ce mesaj a putut lansa liderul PSD imediat după pierderea alegerilor – VIDEO
  • Alegeri Primăria Capitalei. Anca Alexandrescu: La București a fost învins, de fapt, Nicușor Dan – VIDEO
  • Ciprian Ciucu dezvăluie primele probleme din Capitală de care se va ocupa, după preluarea mandatului de primar general
  • LINIȘTE! Se votează!
  • Horoscop 8 decembrie 2025 – Este timpul să trăiești și să iubești
  • Marcel Ciolacu, favorit detașat în alegeri pentru CJ Buzău
  • Exit mobile version