Cauta

PSD lasa UNPR sa fiarba pana de Martisor

Obligati sa-si dramuiasca locurile pe listele electorale, pesedistii nu intentioneaza sa clarifice problema aliantei cu UNPR pana cand nu se vor convinge ca au ceva de castigat.

PSD lasa UNPR sa fiarba pana de Martisor - Ziarul National
Spre deosebire de uneperistul Gheorghe Emacu, pesedistul Codrin Stefanescu nu vede clarificata rapid problema aliantei dintre cele doua partide

Apunerea stelei lui Gabriel Oprea a fost un dus rece pentru uneperistii care deja se vedeau calarindu-i cum vor ei pe pesedisti. Iar temperatura ”dusului” a scazut si mai mult dupa ce actualul lider al PSD, Liviu Dragnea, le-a explicat clar progresistilor ca ”puiul” Ponta a zburat nu doar cu ata, ci si cu toate intelegerile parafate intre el si Oprea. Mai clar spus, Dragnea a trantit ”usa” listelor PSD in nasul UNPR, explicand si ca pe el personal il doare-n cot de o alianta cu partidul condus de Oprea. Cum UNPR era cotat la peste 5% in aceea perioada, progresistii s-au facut ca ignora afrontul si s-au aventurat sa vorbeasca despre o candidatura pe cont propriu. Iata insa ca, fara Oprea in guvern si varf de lance pe TV, UNPR s-a prabusit in sondaje, revenind la un scor aflat in marja de eroare – 2%. Situatie in care oamenii lui Oprea viseaza din nou la listele electorale ale PSD – singura cale certa de accedere in viitorul Parlament. Si nu numai ca viseaza, dar si spera ca situatia sa se lamureasca odata, ca e laie sau balaie, in perioada imediat urmatoare. ”Eu sper sa se hotarasca mai repede, inainte de 29 ianuarie (…) Pot fi variante de lucru in echipa cu PSD-ul, dar pot fi si variante de a merge independent, in raport de hotararea care se va lua, probabil, zilele urmatoare, de catre conducerea celor doua formatiuni politice”, a confirmat vicepresedintele  Gheorghe Emacu asteptarile UNPR, pentru PSnews.ro. Asteptari nerealiste insa, daca stai sa-l asculti pe Codrin Stefanescu, unul dintre secretarii generali adjuncti ai PSD. Care, dupa ce a recunoscut ca toate partidele isi fac ”calcule pur strategice” (respectiv cum anume ar putea pune mana pe cat mai multe primarii si Consilii Judetene), a precizat ca social-democratii vor comanda niste sondaje in februarie (stiind probabil ca preferintele electorale ale romanilor prind contur real dupa 2-3 luni de iarna). ”Cred ca se va realiza primul lot de sondaje la mijlocul lui februarie, privind candidatii ambelor partide si atunci vedem exact cum stam (…) Trebuie vorbit cu toata lumea, o sa ne iasa si analizele pe care le-am facut vizavi de candidatii nostri, sa vedem cum ne pozitionam, cum sunt ai lor si asa mai departe”, a comentat Stefanescu, demonstrand inca o data ca branza politica e doar pe bani.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version