În pofida faptului că sondajele interne provenind de la două partide, scoase la suprafață de Cozmin Gușă, creditează PSD cu un procent de 32 la sută, timp în care liberalii au căzut la 29 la sută, șansele social democraților de a domina alegerile nu sunt chiar foarte mari. Până la parlamentare mai sunt aproape șase săptămâni și lucrurile se mai schimbă. Există posibilitatea ca PSD să se miște binișor, dar, în egală măsură, și să-și piardă avantajul invocat de Cozmin Gușă. Greu de crezut că Marcel Ciolacu o să descopere o strategie minune, care să propulseze partidul pe o poziție de necontestat. PSD nu a ieșit din amorțeala ultimelor opt luni și încă se învârte în jurul cozii, lăsând impresia că aceasta este tot ce poate da.
Presupunând însă că vor câștiga, problema este ce vor face social democrații după? Garnitura politică nu este primenită, ci doar cosmetizată pe ici pe colo. Nu contestă nimeni capacitatea profesională a unora dintre noii veniți, care pot atrage un număr mare de alegători, dar la capitolul experiență politică nu excelează. Apoi, dincolo de aceasta, PSD e angrenat într-o bătălie ciudată cu propriul electorat, pe care nu reușește să-l mai convingă și să-l recupereze.
Ce să înțeleagă electoratul?
Povestea nu a început acum, e veche din ianuarie 2017, când Sorin Grindeanu a fost numit premier. Prestația lui vreme de aproape șase luni a fost mediocră spre slabă și nu a reușit să ridice cota de valoare a partidului.
I s-a imputat inclusiv faptul că a ajuns o vulnerabilitate la siguranța națională, căzând în mrejele unei tinere ofițer acoperit. Cum a motivat el întâmplarea, ulterior, este complet lipsit de importanță, faptele arătă altceva. A urmat apogeul cu demiterea acestuia, când o țară întreagă a asistat la un moment unic în istoria politică a României. A fost nevoie de o moțiune de cenzură a partidului din care făcea parte pentru a fi demis. Guvernul lui, însemnând doar el și Victor Ponta, numit secretar general, refuza să părăsească sediul din Piața Victoriei. În urmă nu cu mult timp, a fost readus în topul PSD și partidul a oferit un alt spectacol în registrul de ipocrizie ce-l caracterizează. Cu excepția câtorva nume care s-au opus, toți greii social democrați i-au dat binecuvântarea la numirea ca prim-vicepreședinte. Erau aceiași care votaseră împotriva lui și îi condamnaseră dur atitudinea. Acum, Grindeanu este una dintre cele trei propuneri ale lui Marcel Ciolacu pentru funcția de premier, în cazul în care PSD va câștiga alegerile. Ce să înțeleagă de aici electoratul?
Vine și surpriza
Oarecum la fel stau lucrurile și cu Mihai Tudose. Cele șase luni de premier din partea PSD nu au însemnat foarte mult. Partidul a reușit mai mult să se compromită decât să capete plusvaloare.
Divergențele între el și Liviu Dragnea n-au întârziat să apară și, în ianuarie 2018, și-a depus demisia. Abia atunci Dragnea a recunoscut că numirea lui ca prim-ministru i-a fost impusă de anumite servicii și nu a avut cum să se opună. De remarcat este că aceiași oameni de bază ai eliminării lui Sorin Grindeanu au aplaudat și plecarea lui Tudose de la cârma Guvernului. Sunt aceiași care, în urmă cu trei luni, au aplaudat, din nou, la numirea lui ca vicepreședinte al PSD. Când sunt sinceri și cinstiți în atitudine social democrații? Electoratul propriu este bulversat și simte că nu prea sunt șanse ca partidul să ajungă departe cu jocul acesta perfid.
Mai ales că, mai nou, Mihai Tudose este a doua propunere ca premier din partea PSD. Iar a treia propunere este Vasile Dâncu, sociologul din ale cărui creionări ale profilului a luat ființă Klaus Iohannis ca președinte. Ciolacu mizează pe faptul că votanții PSD sigur nu înțeleg prea mult din toate aceste manevre de culise și vor vota ca și până acum. Se înșală, iar surpriza o va avea cât de curând.
Se ridică PSD?
Bună parte dintre numele sonore ale PSD a luat calea altor partide. Unii pentru că nu erau de acord cu mișcările făcute de liderul lor, mirosind a blaturi cu Iohannis și PNL, alții pentru că nu s-au mai regăsit pe noile liste de parlamentari. Într-un fel sau altul, fiecare a luat după el un număr important de votanți care îi simpatizează. Lor li se adaugă cei care apreciază că boicotul este soluția de a pune capăt acestui circ perpetuu, în care PSD mimează tot mai prost onestitatea, urmărindu-și, de fapt, interesele care nu mai au legătură cu doleanțele marii mase de alegători. Urcă PSD? Nu prea, mai degrabă își sapă singur groapa.
