PSD își sapă groapa cu mâna USR

PSD se află în punctul în care fie rupe odată pentru totdeauna alianța toxică pe care o are cu USR, fie urmează drumul sigur spre irelevanță politică, o alegere care va fi greu de înțeles. Românii au transmis clar că nu vor USR la guvernare, dar, cu toate acestea, scandalurile se țin lanț la Palatul Victoria, iar responsabilitatea se evaporă sub vălul ipocriziei progresiste. Dacă social-democrații nu înțeleg acum că USR este o povară mortală pentru partidul lor, atunci nu mai rămâne decât să-și pregătească melancolic discursul de adio.

Ultima șansă a PSD de a se salva de la dispariție este extirparea „cangrenei” care macină Guvernul, dacă vrea să își refacă scorul electoral!

Votul românilor e clar, de ce nu-l respectați?

Cu victoriile lor pitice prin trei sate rătăcite și cu eșecuri pe bandă rulantă în Capitală, la „parlamentare” și la „prezidențiale”, social-democrații nu pot spera decât la o lungă etapă de servilism politic. Pe același drum au mers, cu un eroism demn de manuale, și „țărăniștii”, iar pe ăștia nu-i mai pomenesc azi nici măcar urmașii lui Maniu și Mihalache; probabil că mulți nici nu știu cine au fost.

Mai vor social-democrații să conteze în fața electoratului român? Dacă da, acesta este momentul să asculte vocea poporului, pe care o invocă la fiecare miting și apariție publică, dar pe care o uită, parcă strategic, ori de câte ori ridică mâna în Parlament sau la guvernare.

Românii au transmis limpede ce-și doresc, iar votul de la București, din weekend, poate fi tradus într-un singur fel: afară cu reprezentanții USR și interesele lor meschine, n-au ce căuta nici la PMB, nici în Guvern! În aceste condiții, PSD are o singură soluție: să țină cont de mesajul propriilor alegători, nu de agenda partenerului impus de rețeaua soroșistă, care oricum dă impresia că trăiește în alt film. Cu cât continuă mai mult acest mariaj toxic, cu atât PSD se scufundă mai adânc în mediocritate și îmbracă hainele fățărniciei.

Sorin Grindeanu a demonstrat că poate conduce Ministerul Transporturilor și a lăsat în urmă o moștenire vizibilă. Însă, dacă persistă în plimbarea asta la braț cu USR, cărțile de istorie s-ar putea să-l pomenească nu ca reformator, ci ca groparul PSD. Este ultima șansă să salveze ce mai poate fi salvat dintr-un partid care, nu cu mult timp în urmă, „dădea ora exactă” în politica românească.

Orice zi de întârziere, dar mai ales orice compromis cu acest ONG politic complet antinațional și total decreștinat reprezintă un cui bătut în coșciugul PSD. Iar când bați cuie în propriul capac, să nu pari surprins că nu mai poți ieși!

USR și o radiografie imposibilă

Nu vom încerca aici o radiografie completă a USR. Nu de alta, dar nu avem nici spațiul, nici răbdarea necesară pentru a parcurge întreaga listă de scandaluri, gafe, contraziceri și acțiuni care sfidează orice manual de politică sănătoasă. Dar există fapte care nu pot fi aruncate sub preș,  oricât ar încerca presa mainstream și aservită „Sistemului” să le ambaleze în panglici pastelate.

Vorbim despre o grupare care și-a făcut intrarea în viața publică într-un nor gros de scandaluri, atacuri sub centură și episoade „originale”, probabil menite să redefinească standardele cu care eram obișnuiți.

Poate că alde Drulă și Fritz au uitat de Clotilde Armand, dar românii, nu. Încă și-o amintesc scotocind prin sacii cu buletinele de vot la alegerile din Sectorul 1, cu o lejeritate de parcă răsfoia catalogul unui mall.

Ce alt candidat social-democrat ați văzut jucându-se astfel cu sacii după închiderea urnelor? Și, mai ales, ce a făcut USR în privința asta? Exact ce știe mai bine: a ridicat un zid protector în jurul ei cu viteza unei echipe de mecanici la pit stop. Sloganurile despre „anticorupție” și „bun-simț” au intrat în hibernare, au fost puse strategic în sertarul cu lucruri „pentru mai târziu”.

Poate că asta e „normalitatea progresistă”, totuși. Sau poate era doar o zi obișnuită în laboratorul lor în care se testau, pe viu, limitele credulității publice.

PSD, cu toate păcatele lui, nu a ținut niciodată în brațe un lider prins într-o situație similară. Când a apărut un scandal, partidul s-a delimitat imediat. Nu din exces de virtute, ci pentru că măcar înțelege că votanții nu apreciază figurile de stil aplicate justiției.

În prezent, USR se zbate, cu toată energia unui ONG hiperactiv, să o salveze pe Diana Buzoianu – și interesele neidentificate care plutesc în jurul ei – din scandalul golirii simultane a barajelor de acumulare. Două județe, Prahova și Dâmbovița, au rămas fără apă, iar întreaga Românie privește siderată la această poveste. Șefa de la Mediu pare convinsă că „transparența” este doar un cuvânt pretențios introdus în limbajul politic ca să dea bine.

În orice alt stat din Occident, o astfel de situație ar fi dus nu numai la demisia/demiterea ministrului în cauză, dar și la anchetarea lui pe motiv de atentat la siguranța națională și sănătatea populației. În România, însă, acest lucru nu se întâmplă și nu se întâmplă pentru că USR, cu numai 12% simpatie la români, a ajuns să controleze atât președintele țării, cat și guvernul impus la Palatul Victoria.

Ca ministru, Diana Buzoianu are obligația, nu doar morală, ci mai ales legală, să dea răspunsuri la câteva întrebări importante și urgente:

• Ce firme sunt implicate în acțiunile de golire a barajelor de acumulare?
• Cât au costat aceste lucrări?
• Care a fost prioritatea demarării acestor lucrări?
• Vorbim despre o urgență apărută în același timp la toate barajele sau o lucrare care putea fi făcută etapizat, pe parcursul a câtorva ani?
• Au existat studii de risc efectuate de specialiști și, dacă da, la ce concluzii au ajuns acestea?
• Există lideri, membri, dar mai ales sponsori ai USR implicați ori care au legătură cu această operațiune de golire a barajelor de acumulare?

Până nu aflăm răspunsurile la aceste întrebări, tot discursul ei despre „responsabilitate” nu-i altceva decât o perdea de fum. Și una nu prea groasă, că altfel nu vedeam ce se întâmplă chiar sub ochii noștri.

Iar dacă tot am vorbit despre siguranță națională, cum să-l uităm pe Ionuț Moșteanu? Un fost ministru al Apărării cu un CV împodobit precum bradul de Crăciun din orașele mici: mult, strident și ușor dubios. Diplome, licențe, instituții exotice, doar că, șoc, până și „școlile” astea au ținut să precizeze că nu au nicio legătură cu domnul de la USR.

Pentru tupeiștii din mișcarea „Rezist”, toate acestea sunt doar detalii tehnice, nu-i așa? Ei fac parte dintr-o lume în care adevărul este negociabil, iar competența, facultativă.

Sorine, aceștia sunt partenerii tăi?

Văzând cu cine avem de-a face, nu putem să nu ne întrebăm – pe cine mizează, de fapt, PSD? Sorine, aceștia sunt partenerii tăi? Aceștia sunt oamenii pe care îi ții în brațe, cu toate scandalurile, improvizațiile și bâlbele cu care defilează prin guvernare? Pe acești politicieni îi protejați, oferindu-le voturile parlamentarilor social-democrați, voturi trimise în Parlament de români ca să le apere interesele, nu ca să acopere derapajele altora?

Cu astfel de însoțitori vrea PSD să reformeze România?

Cu cât rămâne mai mult la masă în această alianță ambiguă, cu atât PSD va fi adus mai aproape de irelevanță. Să-i spună cineva lui Grindeanu că politica nu iartă indecizia, iar electoratul nu iartă complicitatea.