Mihai Tudose a evitat să răspundă la întrebarea legată de o eventuală susținere a Elenei Lasconi în al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
Asta pentru că PSD își păstrează toate opţiunile deschise, inclusiv o alăturare de Călin Georgescu.
PSD vrea funcţia de prim-ministru
Președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, a declarat, duminică seara, că PSD își dorește să aibă postul de prim-ministru în viitorul Guvern. Totuși, această condiție nu exclude și alte variante.
„PSD dorește să aibă primul-ministru. Nu este o condiție care să excludă altă variantă, dar va fi prima variantă pe masă pentru că suntem partidul pe primul loc”, a afirmat Tudose, care a adăugat că procedura de negociere a unei viitoare coaliții de guvernământ poate fi construită încă dinainte de instalarea noului președinte, caz în care partidele care au ajuns la o poziție comună vor merge împreună la consultările de la Cotroceni și să-i spună șefului statului că vor să își asume guvernarea.
„Dacă până atunci nu avem un consens, intervine președinția cu rolul de a armoniza partidele și de a face un guvern”, a mai adăugat acesta.
Rezultate BEC alegeri parlamentare 2024
Cum arată, luni dimineaţă, rezultate parţiale provizorii la alegerile parlamentare 2024, după numărarea a peste 99% dintre secții.
PSD a obținut circa 22,78% dintre voturi, AUR – 18,13%, PNL – 14,43%, USR – 11,97%, SOS – 7,57%, UDMR – 6,51%, POT – 6,24%.
Partidul Social Democrat Unit, SENS și Forța Dreptei nu au atins pragul electoral.
Rezultate raportate de Autoritatea Electorală Permanentă
Senat:
- PSD – 22,78 %
AUR – 18,13 %
PNL – 14,44 %
USR – 11,96 %
SOS – 7,57 %
UDMR – 6,51 %
POT – 6,23 %
Camera Deputaţilor:
- PSD – 22,41 %
AUR – 17,82 %
PNL – 13,51 %
USR – 12,05 %
SOS – 7,16 %
UDMR – 6,46 %
POT – 6,30 %