AcasăPoliticaPSD iese la atac la adresa PNL și USR: ”Coaliția Haosului blochează...

PSD iese la atac la adresa PNL și USR: ”Coaliția Haosului blochează și funcționarea marilor orașe ale țării!”

PSD iese la atac la adresa PNL și USR: ”Coaliția Haosului blochează și funcționarea marilor orașe ale țării!” (sursa foto: Facebook)

Pe fondul situației din Capitală și a faptului că în cursul acestei zile bugetul propus de actualul primar, Nicușor Dan, nu a fost aprobat în ședința Consiliului General, nefiind votat de consilierii USR PLUS, social-democrații au lansat critici la adresa useriștilor și a liberalilor, amintind și de situația bugetelor din Iași și Bacău.

”După ce a bulversat sistemul de sănătate în plină pandemie, Coaliția Haosului blochează și funcționarea marilor orașe ale țării!

Fiindcă se ceartă pe bani și funcții, PNL și USR nu reușesc să adopte bugetele municipale la București, Iași sau Bacău. Peste 2,5 milioane de români sunt afectați de scandalul continuu dintre cele două partide aflate la guvernare. Dezvoltarea comunităților este blocată deoarece nu poate fi început vreun proiect major de investiții!”, susțin social-democrații, într-un mesaj transmis pe pagina oficială de Facebook a formațiunii politice conduse de către Marcel Ciolacu.

Din postarea PSD nu lipsesc nici săgețile la adresa liberalului Costel Alexe, fostul ministru al mediului și actual șef al Consiliului Județean Iași, cel care anunțase, în cursul acestei zile, că se autosuspendă din funcțiile de conducere de la nivelul PNL, după ce DN-ul l-a pus sub control judiciar – VEZI AICI. ”Asta se întâmplă pentru că USR pune orgoliul lui Vlad Voiculescu, iar PNL șmenurile lui Alexe și Chirica înaintea interesului cetățenilor!
Rezultatul este că marea alianță a Dreptei se dovedește o coaliție a penalilor cu incompetenții care condamnă marile orașe ale țării la subdezvoltare!”, susțin social-democrații.

Firea, prima reacție după ce bugetul propus de Dan a picat la vot

Nu e prima reacție de la nivelul PSD-ului, pe marginea rezultatului votului din ședinta Consiliului General al Bucureștilor. La scurtă vreme după ce proiectul de buget a picat la vot, Gabriela Firea a avut o primă reacție. ”Bugetul propus de noul primar al Capitalei a căzut! Unde sunt promisiunile fantastice din campanie?

Ce s-a ales de garanția unui trai mai bun? Unde sunt: salariul de 1400 euro, apa caldă, investițiile?”, a întrebat social-democrata Firea, via Facebook.

Vă amintim că proiectul de buget nu a fost aprobat, după ce au fost înregistrate 17 voturi ”pentru”, 22 ”împotrivă”, dar și 14 abțineri.

165 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger