Cauta

PSD dă cu mătura după eşecul moţiunii. Primul „trădător” exclus din partid!

PSD

PSD a promis că va exclude „îmbolnăviții” care au lipsit de la ședința din plenul Parlamentului. Cei cinci parlamentari social-democrați care au absentat „nemotivat” sunt: Carmen Dan, Cătălin Rădulescu, Adrian Todor, Ciocan Dan și Pațurcă Roxana.

Primul sancționat a fost deputatul Dan Ciocan, care a fost exclus, luni seară, din partid de către organizaţia PSD Caracal. „Biroul permanent al organizaţiei municipale PSD Caracal s-a întrunit astăzi, 31 august 2020, în şedinţă statutară şi a decis cu unanimitate de voturi, dintre cei prezenţi, excluderea din partid a lui Dan Ciocan, membru în cadrul organizaţiei”, a transmis PSD Olt, luni seară, printr-un comunicat de presă, potrivit News.ro.

Potrivit documentului, unul din motivele excluderii a fost evident, absenţa de la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban.

Carmen Dan explică de ce a lipsit de la moțiune

Senatorul PSD Carmen Dan, care a anunţat că nu poate fi prezentă la dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, a explicat pe pagina ei de Facebook absența de la ședință. Aceasta a precizat că are obligaţia de a sta în autoizolare pentru că este contact direct al unei persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, iar în caz contrar ar fi pasibilă de dosar penal pentru zădărnicirea răspândirii bolilor.

Todor: „Ciolacu știa că sunt în carantină”

Deputatul PSD de Arad Adrian Todor spune că președintele partidului, Marcel Ciolacu, știa că este în carantină. „Ce să înţeleg, domnule preşedinte Marcel Ciolacu? Trebuia să încalc legea şi să mă aleg cu un dosar penal, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, să fiu prezent la Parlament şi poate să îmbolnăvesc câţiva colegi, în cazul în care sunt purtător al virusului? Cine respectă legea este dat afară din PSD, după cum aţi anunţat chiar dumneavoastră astăzi, sau e considerat trădător?”, se întreabă deputatul. El consideră că şi-a făcut „datoria de cetăţean responsabil” atunci când a decis să nu fie prezent în Parlament.

Și deputatul Rădulescu a anunțat că este bolnav de bronșită acută.

Votul moțiunii de cenzură a fost amânat

Moțiunea de cenzură a PSD nu a putut fi dezbătută și votată luni în parlament din cauza lipsei cvorumului, la care au contribuit din plin parlamentarii PSD sau afiliați PSD care au lipsit luni din plen.

„Moţiunea de cenzură depusă de PSD nu a putut fi dezbătută astăzi din cauza lipsei cvorumului de şedinţă. Le-a fost atât de frică să nu piardă puterea încât nici măcar pe cei cumpăraţi pe ultima sută de metri nu i-au lăsat să vină în sală!

Astăzi, toţi românii s-au putut convinge singuri cine susţine corupţia, traseismul şi incompetenţa Guvernului Orban şi cine se opune. Contrar celor susţinute în declaraţiile publice, USR şi PMP au demonstrat astăzi că sunt la guvernare alături de PNL şi responsabili pentru toate deciziile acestui guvern.”, susţin social-democraţii în comunicat.

Ultimele stiri

  • Cea mai bună alegere din Europa pentru investitorii financiari
  • BREAKING NEWS. Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu
  • Răzvan Lucescu – titlul de campion cu cel mai înalt grad de dificultate
  • Primarul Capitalei, Nicuşor Dan: „Am nenumărate lucruri pe care mi le reproşez” – VIDEO
  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Exit mobile version