AcasăPoliticaPSD, critici fără număr, în ajunul Evaluării Naționale. Acuzații de sabotaj la...

PSD, critici fără număr, în ajunul Evaluării Naționale. Acuzații de sabotaj la adresa PNL

Trei întrebări-cheie pentru Iohannis și USR: ”Acum, doar tăcerea îi unește!” (sursa foto: Facebook)

Cu doar câteva zeci de ore înaintea startului probelor din cadrul Evaluării Naționale 2020, social-democrații trimit săgeți în direcția partidului de guvernare.

Fără să uite să aducă în discuție faptul că – înainte de a fi oameni politici – atât primul om în stat, cât și Monica Anisie, ministrul Educației, sunt de profesie cadre didactice, reprezentanții PSD lansează un val de critici la adresa liberalilor. „Ministrul Educației și Președintele Iohannis sunt dascăli, dar PNL le sabotează copiilor cel mai important examen al vieții prin decizii aberante!”, acuză PSD-ul, sâmbătă după-amiază, într-un mesaj postat pe Facebook.

Pornind de la situația pacienților non-COVID, continuând cu distribuirea măștilor sanitare gratuite către persoanele fără posibilități materiale, social-democrații ajung din nou la subiectul apropiatului examen la care s-au înscris peste 170.000 de absolvenți de clasa a VIII-a din întreaga țară. De această dată, oprindu-se asupra orei la care ar urma să se prezinte elevii, înainte de începerea probelor scrise ale examenului, știut fiind faptul că se va face o triere epidemiologică a intrarea în centrele de examinare, în contextul generat de noul coronavirus.

„Ați umilit bolnavii, ținându-i la cozi inumane în fața spitalelor #închise și punându-i să alerge disperați după medicamente inexistente. Ați umilit #antreprenorii, promițându-le că îi spriiniți în criză și le-ați întors spatele pentru a le da banii doar firmelor voastre de casă. I-ați păcălit pe cei nevoiași că le dati gratis #măști doar ca să puteți da tunuri pe banii țării, fiindcă nici măcar o mască n-a ajuns până azi la ei. Acum vreți să chemați elevii la 6 dimineața la scoală, în ziua evaluării naționale. Cât de #strâmb e construită mintea voastră? Îi umiliți deja destul pe copii fiindcă nu le dublați alocațiile. Nu vă bateți joc de ei și la cel mai important examen al vieții lor!”, tună social democrații.

Din câte a anunțat recent Ministerul Educației, probele din cadrul Evaluării Naționale 2020 vor începe la ora 9.00. DETALII AICI.

author avatar
Cristina Stefan
224 afisari

1 COMENTARIU

  1. Tot ce face peneleu e girat de pesedeu lu ciolacu care-i voteaza cu două mîini de cîte ori i se cere! De ce? pt. că ciolacu zice că el e ,,responsabil”.De fapt el fiind un securake lake flaușat! Primul lui job din viața lui l-a avut la 37 de ani! Ca sa va dați seama ce fel de om a ajuns sa conduca pesedeu prin manevre dubioase,ca interimar pina se alege prafu de pesedeu.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger