AcasăPoliticaPSD cere ministrului Energiei să nu închidă capacități de producție a energiei...

PSD cere ministrului Energiei să nu închidă capacități de producție a energiei pe bază de cărbune fără a pune ceva în loc

PSD cere ministrului Energiei să nu închidă capacități de producție a energiei pe bază de cărbune fără a pune ceva în loc

Social-democrații transmit un mesaj de ultim moment către PNL, în speță către ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu.

PSD-ul transmite, joi, că nu susține proiectul de ordonanță de urgență privind decarbonizarea, inițiat de ministrul Popescu, „care propune închiderea unor capacități de producție pe cărbune până la finalul anului, asta în timp ce restul țărilor europene redeschid centrale pe cărbune pentru a face față crizei energetice”.

Social-democrații avertizează asupra riscurilor ce pot apărea într-un astfel de context. „Nu putem accepta ca sute de megawați să dispară peste noapte fără să punem în loc noi capacități de producție. Asta înseamnă să ne trezim rapid în situația de a nu mai avea energia necesară pentru consumul economiei și al populației, fapt care va provoca o criză economică și socială majoră”, susține PSD.

Ce vor de la Popescu: „Să demonstreze că, înainte de a închide ceva, oferă garanții că putem pune altceva în loc”

Reprezentanții partidului condus de Marcel Ciolacu cer o ședință a Coaliției, în care ministrul Energiei să vină cu o foaie de parcurs predictibilă.

„PSD consideră că în actualul context România trebuie să rediscute termenele asumate prin PNRR privind închiderea producției pe bază de cărbune, mai ales că liderii Comisiei Europene au anunțat oficial că se poate renegocia întregul capitol referitor la energie din PNRR. De aceea, este nevoie de o reuniune a Coaliției, în care ministrul Energiei trebuie să vină cu o foaie de parcurs predictibilă și să demonstreze că, înainte de a închide ceva, oferă garanții că putem pune altceva în loc. Până atunci, miniștrii PSD nu vor semna ordonanța de urgență privind decarbonizarea!

Precizăm că PSD susține orice demers care are ca scop protejarea mediului, cum sunt investițiile în panouri fotovoltaice, finanțate din bani europeni. Cu toate acestea, nu putem fi de acord cu scoaterea haotică din circuitul agricol a zeci de mii de hectare de teren sub pretextul montării de asemenea instalații. Trebuie găsite soluții de tip dual astfel încât terenurile agricole să poată fi cultivate în continuare. Altfel, producția agricolă a țării va fi grav afectată, iar rezultatul va fi unul singur: vom rămâne fără mâncare!

Altfel spus, vom fi „verzi”, dar de frig și de foame”, se menționează într-un comunicat al formațiunii conduse de Ciolacu.

author avatar
Andrei Coman