Cine zice că teatrul românesc e pe moarte n-a urmărit politica din ultima săptămână. Luni, partidele mari și mici (și foarte mici, dar cu pretenții mari, cum e cazul USR) au semnat încă un acord de coaliție, în care și-au împărțit puterea cu generozitatea hoților de buzunare: fiecare a luat ce-a vrut, dar nimeni n-a rămas cu nimic. Marea veste? PNL dă premierul până în 2027, pe Ilie Bolojan, tehnocrat de tip nou cu patalama de baron local, iar PSD se mulțumește, chipurile, să aștepte rândul. Frumos, nu? Guvernare de sacrificiu, din patriotism… sau, cel puțin, dintr-un excelent simț al calculelor electorale.
PSD, în această piesă, joacă rolul băiatului deștept care stă la umbră, dar cere nota de plată. Lasă PNL să se „ardă” la guvernare într-o perioadă grea – inflație, proteste, deficit, fonduri europene ratate – și își pregătește terenul pentru marea „reîntoarcere” din 2027. E o strategie atât de cinică încât aproape că trebuie admirată. Dacă ar fi fost folosită în interesul cetățeanului, poate am fi avut spitale, școli și drumuri.
Așa, avem doar rotații, promisiuni și comunicate care miros a „copy-paste” de la Guvernul Dăncilă.
PSD sub Sorin Grindeanu este campionul național la mersul pe loc. Cu o naturalețe de invidiat, social-democrații mimează progresul, se împiedică în propriile promisiuni și se învârt în cerc. Partidul pare că și-a făcut un hobby din a scoate idei din pălărie doar ca să le pună la loc înainte să se prindă lumea că sunt goale. Reforma din Sănătate? Un șantier etern, cu „investiții istorice” care nu trec de faza expunerii în PowerPoint. La „Muncă”, alt minister primit, e și mai jale – dacă iei cifrele lor pe bune, înseamnă că mai crezi și în zâne!
Partidul care promite să protejeze „oamenii simpli” s-a deconectat total de realitatea de jos. În timp ce salariile se plimbă între promisiuni și inflație, iar pensiile sunt jucate la ruleta electorală, gașca lui Grindeanu își scrie discursuri ca niște machete de autostradă: frumoase din avion, dar imposibil de folosit.s
Dincolo de zâmbete și fotografii oficiale, PSD face un joc de putere cu bătaie pe termen lung. Social-nu au renunțat la frâie, doar le țin temporar în mâna partenerului, cu speranța că acesta va deraia suficient încât să poată reveni ei drept „salvatori”. Problema este că, în ritmul ăsta, nu doar PNL riscă să-și rupă gâtul. În ritmul ăsta, PSD riscă să devină expertul național în câștigat alegeri și pierdut guvernarea! Pentru că poți amâna răspunderea, dar nu și decontul la urne.
Dar ironia nu se oprește aici. Potrivit articolului 5 din acordul de coaliție, Guvernul va avea 16 ministere și nu mai puțin de cinci funcții de viceprim-ministru. Da, ați citit bine: CINCI! Trei fără portofoliu (că doar e criză, trebuie să stea și unii degeaba pe salarii mari!), două cu portofoliu. Unul pentru fiecare gust politic: PSD, PNL, USR, UDMR și un „independent”, adică Dragoș Anastasiu, acest Elon Musk eșuat pe Dâmbovița, care vine la Palatul Victoria cu misiunea nobilă de a reforma sistemul bugetar, adică fix acel sistem pe care partidele îl umflă an de an cu pile, rude, fini și prieteni. Într-o țară unde orice reformă reală moare sub prima rundă de aplauze ipocrite, Anastasiu va fi responsabil cu „optimizarea”. Adică, în traducere liberă: o să țină niște conferințe de presă, o să posteze ceva motivațional pe Facebook și apoi o să constate, cu tristețe, că „rezistența la schimbare e foarte mare”.
Pe scurt, Dragoș Anastasiu e acolo pentru decor: un „vicepremier de reformă” într-un guvern care funcționează ca o întreprindere de stat – multe posturi, zero eficiență și profit doar pentru cine trebuie. Un fel de consultant de lux într-o navă care se scufundă, dar are Wi-Fi și catering.
Tabloul este următorul: la televizor ni se spune că trebuie „să strângem cureaua”, iar în culise aleșii neamului bat recordul la întins mâna după funcții. Cum vine asta? Simplu: românul trage, guvernantul numără posturi. Într-o țară în care spitalele se prăbușesc, școlile sunt în ruină, iar trenurile ajung mai încet decât în 1938, partidele au găsit de cuviință să ne explice că e nevoie de mai mulți vicepremieri.
Asta nu mai e guvernare, e o loterie a imposturii în care premiul cel mare e iluzia puterii. Oui, monsieur Macron, ordonați!
