Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, Lucian Romașcanu, a făcut o serie de precizări, joi seară. Totul, în contextul anunțului ce venise, anterior în cursul zilei, de la liderul PSD, Marcel Ciolacu, cel privind retragerea partidului pe care-l conduce de la masa negocierilor pentru formarea noului guvern.
Din spusele purtătorului de cuvânt al formațiunii social-democrate reiese că PSD nu exclude o eventuală revenire la masa discuțiilor, „dacă vom ajunge la o situație la care lucrurile să poată fi sub control din toate punctele de vedere”.
Purtătorul de cuvânt al PSD susține că „acest mod politicianist de a se raporta la guvernare al unor colegi și în special al celor de la PNL a făcut rău și guvernării, și țării”.
„Dacă se pot înțelege domnii de la PNL cu domnii de la USR fără scandal în piața publică, îi susținem din Parlament. Asta este tot. Nu e o supărare a domnului Ciolacu că i-a spus cineva că n-ar fi bun de prim-ministru. Că a fost”, a afirmat Lucian Romașcanu, joi seară, într-o intervenție telefonică la postul B1TV.
Referiri la Iohannis și la Ciucă
„Eu vă spun că domnul Iohannis putea să facă același gest de responsabilitate când noi împreună cu Partidul Național Liberal am avut o coaliție care a luat 50% la alegerile europarlamentare, care a luat două mii și ceva de primari din trei mii și un pic, pe un program pro-european și anti-extremist, și imediat după aceste alegeri, care, dacă se țineau și în septembrie, cum am stabilit, și ne țineam toți de cuvânt, aveam acum și Președinte, și Guvern.
În momentul când domnul Ciucă a început să patineze sfătuit de toți inteligenții de pe lângă dumnealui, domnul Iohannis nu pare să fi intervenit, cel puțin în favoarea menținerii acestei coaliții. Eu înțeleg că face apel la responsabilitate, dar responsabilitate înseamnă să și susții un Guvern din Parlament, fără neapărat să faci parte din el”, a continuat oficialul PSD.
Ce spune despre o eventuală revenire a PSD la masa negocierilor
Există premise pentru o continuare a discuțiilor? Întrebat despre acest lucru, Romașcanu a dat următorul răspuns: „Noi eram la cât p-aci să fim la masă cu colegii de la USR. Domnul Drulă a spus astăzi că vrea alegeri anticipate ca să ia PSD 0%. PSD care ia de 30 de ani cel mai mare scor din România. Deci acesta este partidul cu care vrem să salvăm România de extremiști”.
A completat apoi răspunsul, spunând care ar fi situația care ar aduce PSD-ul înapoi la masa negocierilor. „Dacă noi nu reușim să ajungem la un numitor comun privind comunicarea publică, privind starea de spirit care trebuie să guverneze această coaliție pe perioada următoare (…). Noi nu trebuie să propunem românilor care au mers către extremă o altă extremă. Noi trebuie să le propunem un profil pe care ei îl așteaptă – și nu mai vor scandal, și nici PSD nu mai poate să meargă în această direcție. Deci dacă vom ajunge la o situație la care lucrurile să poată fi sub control din toate punctele de vedere, nimic nu este exclus, dar în acest moment Partidul Social Democrat este în afara negocierilor”, a punctat Lucian Romașcanu, joi seară.
Ciolacu: PSD se retrage cu demnitate de la masa discuțiilor, dar nu fugim de responsabilitate
Amintim că joi, 19 decembrie, Marcel Ciolacu, actualul premier și, totodată, lider al PSD, anunța că partidul pe care-l conduce se retrage de la masa discuțiilor pentru formarea viitorului guvern. Și că PSD va vota în Parlament un guvern de dreapta.
„Din păcate, nu poți construi nimic durabil cu parteneri care sunt incapabili să depășească propriile orgolii și clișee ideologice (…). Nu poți face nimic cu așa-ziși parteneri cărora le e ”silă” să stea la masă cu tine și care au impresia că așa se ”murdăresc”.
PSD a suportat destul astfel de atitudini, fără să comenteze și fără să își pună poalele în cap așa cum au făcut ceilalți. Acest mod de lucru este total contraproductiv în fața oamenilor.
De aceea, PSD se retrage cu demnitate de la masa discuțiilor, dar nu fugim de responsabilitate. Vom vota în Parlament un guvern de dreapta! O facem pentru că această țară are nevoie urgent de un Guvern care să gestioneze problemele curente până la alegerile prezidențiale care vor urma”, a transmis Ciolacu, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
Iohannis: Ultimul lucru de care are nevoie România este o criză extinsă guvernamentală și parlamentară
Ulterior, aflat la Bruxelles, președintele Iohannis a reacționat pe marginea anunțului venit de la vârful PSD. „Ultimul lucru de care are nevoie România este o criză extinsă guvernamentală și parlamentară.
Așa ceva trebuie evitat cu orice preț. De aceea, având în vedere unele declarații publice făcute în ultimele ore, mă adresez tuturor liderilor politici, partidelor care vor intra în Parlament: nu este momentul unor certuri mărunte. Este momentul ca fiecare lider să se vadă ca un om de stat, să se așeze la masa discuțiilor, la masa negocierilor, pentru a avea un guvern cât se poate de repede, un guvern care se apucă să creeze bugetul pentru anul viitor, care se apucă să organizeze alegerile prezidențiale în prima parte a anului viitor. Mai mult, și aici trebuie să înțeleagă toată lumea, Guvernul în funcțiune este un guvern interimar. Conform Constituției, după ce alegerile parlamentare sunt validate, Guvernul devine interimar, se ocupă numai de treburile curente. Deci, actualul Guvern nu poate să dea ordonanțe de urgență și nu poate să vină cu un buget care să fie votat în Parlament.
Deci, practic, lucrurile care sunt extrem de importante în această perioadă trebuie să fie făcute de noul Guvern. Cu atât mai important este să lăsăm deoparte toate certurile mici, toate disensiunile care vin dintr-un trecut mai apropiat sau mai îndepărtat, să ne concentrăm pe ce este important – România este importantă, cetățenii români sunt importanți și nu micile certuri între politicieni și între partide”, a transmis Klaus Iohannis.
Citiți și: Moștenirea lui Iohannis: o Românie neguvernabilă!
Mari secaturi!
Nemernicii astia care de zeci de ani calaresc Romania,acum mafiota,esuata si prabusita sub ” inaltul patronaj ” al penalului Cocotat cum zicea el,”la varful Statului „,se dau patrioti si mai nou ” proeuropeni „. Nu proromani. N-au ei treba cu Romania,cu romanii.Ce-i aia suveranitate,Natie,nationalitate,Imn National,Drapel National etc.National.Lor le-a spus doamna Merkel si Ur sula ca trebuie sa sa stea deschisi cu nadragii in vine,in pozitia capra. Daca nu stai asa,esti extremist si suveranist,adica la modul peiorativ,un fel de raios sau lepros.