Cauta

PSD acuză: Clotilde Armand propune tăierea burselor sociale ale elevilor din Sectorul 1/Manole pune tunurile pe primăriță: „Nu dă, ci ia!”

PSD acuză: Clotilde Armand propune tăierea burselor sociale ale elevilor din Sectorul 1/Manole pune tunurile pe primăriță: „Nu dă, ci ia!” - Ziarul National

(sursa foto: Facebook/Clotilde Armand)

Clotilde Armand propune tăierea burselor sociale ale elevilor din Sectorul 1 – acuză, miercuri, șeful organizației PSD din acest sector, Petre Florin Manole.

Președintele PSD Sector 1 pune tunurile pe primărița susținută de USR, susținând că, în timp ce promite bani pentru toți cetățenii sectorului pe care-l conduce, „Clotilde Armand taie cu 200 lei/lună/elev bursele sociale ale elevilor”.

Cât ar urma să piardă elevii, pe an

„Astfel, bursele sociale, care astăzi sunt în cuantum de 400 lei, vor fi înjumătățite, fiecare elev pierzând câte 2.400 lei/an.

Mai mult decât atât, proiectul de hotărâre inițiat de către consilierii locali ai Partidului Social Democrat, conform căruia toate bursele elevilor cresc, este blocat de către primar”, acuză Manole.

Listează diferențele dintre proiectul PSD și cel al USR

PSD acuză: Clotilde Armand propune tăierea burselor sociale ale elevilor din Sectorul 1/Manole pune tunurile pe primăriță: „Nu dă, ci ia!” - Ziarul National
(sursa foto: Petre Florin Manole/Facebook)

Într-un comunicat de presă transmis miercuri sunt listate și ceea ce se menționează a fi diferențe dintre stadiul actual, proiectul PSD și proiectul USR, respectiv:

– bursele sociale: 400 lei/lună/elev în plată, 550 lei/lună/elev în proiectul PSD, 200 lei/lună/elev în proiectul USR;

– bursele de merit: 400 lei/lună/elev în plată; 600 lei/lună/elev în proiectul PSD, 200 lei/lună/elev în proiectul USR;

– bursele de studiu – 400 lei/lună/elev în plată, 400 lei/lună/elev în proiectul PSD, 150 lei/lună/elev în proiectul USR;

– sprijin financiar pentru începerea școlii – 1000 lei /elev proiect PSD; 0 lei în proiectul USR.

Manole: Cetățenii Sectorului 1 trebuie să știe că primarul Clotilde Armand nu dă, ci ia!

Nu în ultimul rând, Petre Florin Manole susține că niciodată consilierii locali ai PSD nu vor vota un astfel de proiect considerat a fi unul „împotriva intereselor elevilor și comunității”.

„Cetățenii Sectorului 1 trebuie să știe că primarul Clotilde Armand nu dă, ci ia! Și nu de la toți ci, mai ales, de la cei mai nevoiași dintre locuitori”, susține social-democratul Manole, aflat la șefia PSD Sector 1.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version