Cauta

Profitorii campaniei electorale

Institute de sondare a opiniei publice. Așa-i că sună bine?! Doar sună, pentru că specialiștii în sociologie și interpretarea semnalelor venite din piață s-au făcut de râs la turul 1 al „prezidențialelor”. Nimeni nu a intuit podiumul, banii unii au dat scoruri electorale la o diferență de 6 procente de realitate, dublu față de marja de eroare universal acceptată. Dar, cu un asemenea nume pompos trecut pe cartea de vizită, cui îi mai trebuie și rezultate? Apelează la aceste institute de sondare a opiniei publice… și eșecul este garantat!

Să dai chix în munca ta, dar s-o faci pe milioane de euro, asta înseamnă să fii șmecher! Au luat bani și n-au prins niciun scor, însă nimeni nu le zice nimic, ba câțiva și-au făcut loc prin studiourile tv, întrezărind că-i o pâine de mâncat și pentru turul 2.

Dintre cei care iau pulsul societății și înainte de fiecare scrutin bat pe la ușile partidului oferindu-și „serviciile ireproșabile”, niciunul nu a fost în stare să vadă starea de nemulțumire a românilor, sătui de bălăcăreală politică și speriați de spectrul ajutorului pentru Ucraina tradus printr-o implicare tot mai mare a țării noastre în război. De fapt, despre asta este vorba – mai muncește pentru România vreun politician? Mai au partidele pe agenda de lucru și altceva decât scurgerea banilor publici spre afaceri de familie? Cât va mai trece până când salariile profesioniștilor de la noi vor fi corelate cu ale colegilor din Occident? De ce România produce energie, dar populația plătește facturile de curent la mari companii din Vest?

Întreaga campanie prezidențială n-a însemnat altceva decât atacuri încrucișate între taberele PSD și PNL, fix partidele de guvernământ, care ar fi trebuit să tragă tare pentru dezvoltarea țării. În loc să se preocupe de finalizarea proiectelor în derulare, grija liberalilor și a social-democraților a reprezentat-o faultarea adversarilor, că numai parteneri într-o coaliție n-au fost. Rezultatul a fost o scârbă profundă produsă electoratului, care s-a tradus printr-un vot antisistem aplicat la urne.

Cel puțin, aceasta pare a fi singura explicație sociologică pentru scorurile văzute duminică. Însă, nici măcar pe aceasta nu au fost capabili să o găsească „profesioniștii” firmelor care fac sondaje de opinie. Trecem peste faptul că l-au descoperit pe Călin Georgescu abia luni, a doua zi după vot, dar pe ei i-a prins în ofsaid tot clasamentul – de la primul la ultimul loc, n-au fost pe aproape cu nicio estimare.

Manipularea opiniei publice prin sondaje de opinie nu se mai susține. O afacere de milioane de euro a falimentat și nu putem decât să ne bucurăm de acest lucru. Nicio pierdere, ba, dimpotrivă, o asanare a mizeriei din societate. Alde Pieleanu și toți ceilalți care au făcut avere luând bani de la partide trebuie să vină cu explicații și în mod cert vor fi luați la întrebări de liderii care le-au dat cec-uri groase pentru niște estimări care nu au avut nicio legătură cu realitatea.

De exemplu, CURS l-a văzut pe Marcel Ciolacu la 25%. La fel și Avangarde. Ce a zis AEP, la final: 19,15%. O „scăpare” de 6 procente. Nicolae Ciucă – undeva pe la 14% l-au dus unii, dar n-aluat mai mult de 8,78%.

Pentru ce mai există aceste firme de sondare a opiniei publice dacă n-au rezultate de nicio culoare? Poate ca să tragă din bugetul țării, întreb și eu pentru un prieten mai curios?! Unele „institute” au prins contracte și cu CFR Călători, că fix de asta avea nevoie compania națională de transport feroviar – de un sondaj de opinie comandat pe bani grei!

Dincolo de lecția asta – să nu mai aibă încredere în așa-zișii specialiști care se laudă că știu profilul alegătorului! -, ce ar trebui să înțeleagă partidele din evenimentele de duminică? Un singur lucru, acela că românii nu mai vor ură în Parlament și la Guvern, s-au săturat de președinți care doar îi întărâtă pe politicieni. Românii vor să vadă că parlamentarii, care nu sunt niște dumnezei pe Pământ, ci doar reprezentanți (și executanți) ai poporului, se trezesc dimineața cu un singur gând în cap – acela că trebuie să muncească pentru țară, pentru oameni. A fi senator sau deputat este un job, nu un privilegiu, domnilor!

Ultimele stiri

  • Exploziile Nord Stream sunt legate de armata ucraineană, dar nimănui nu-i pasă
  • Andi Moisescu și Olivia Steer ar fi divorțat, după o căsnicie de peste două decenii
  • Bolojan dinamitează și ultimul bastion al agriculturii. Undă verde pentru invazia muncitorilor străini
  • Putin nu este interesat de pace. Cum rămâne cu economia Rusiei?
  • „Pedofilule, mută-te la Moscova!”. Cultura „cancel” este vie și sănătoasă în Ucraina
  • A mai apărut un nume! Pe cine ar vrea, de fapt, Nicușor Dan la șefia SRI!
  • ȘOC pe Insula Iubirii – lacrimi, săruturi ratate și demolări emoționale live
  • Nicușor poate face istorie. Dar el vrea să facă usereală
  • Sindicaliștii „pun tunurile” pe Oana Țoiu, șefa MAE: Diplomația română nu poate fi reformată prin ipocrizie și dublu standard! Profesionalizarea nu se face prin numiri politice
  • România, campioană la tineri pierduți: 1 din 5 nu muncește și nu învață. Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României caută soluții și lansează concursul „Proiect de țară – România 2050”
  • Exit mobile version