Cauta

Profilul alegătorului român care l-a votat pe Călin Georgescu. Cine a pus ştampila pe candidatul independent la alegerile prezidențiale 2024

Fără îndoială, Călin Georgescu a fost marea surpriză din primul tur al alegerilor prezidenţiale 2024. El s-a calificat fără emoţii în finala de pe 8 decembrie, unde o va întâlni pe Elena Lasconi.

Niciun sondaj din timpul campaniei electorale și nici măcar exit-poll-urile nu l-au văzut favorit pe Călin Georgescu.

Cine l-a votat pe Georgescu

Sociologii au remarcat însă un fenomen: creștea ca niciodată numărul celor care nu au mai vrut să răspundă la întrebările operatorilor. Este ceea ce numesc sociologii „spirala tăcerii”. Un fenomen care arată o reținere a votanților de a-și recunoaște opțiunea, conform Pro TV.

„De obicei, oamenii evită să spună că au votat cu o persoană anume, având situația în care sunt etichetați social indezirabili. Nu votez cu un naționalist, nu votez cu un pro-rus, pe ideea că riști imediat să fii etichetat ca fiind idiotul util al Rusiei și preferi să nu răspunzi”, a spus Dan Jurcan, de la institutul de sondare IRES.

Sociologii analizează acum profilul alegătorului lui Călin Georgescu. Potrivit INSCOP, 31% dintre tinerii de 18-24 de ani au votat cu Georgescu, în contrast cu doar 8% dintre alegătorii cu vârsta de peste 65 de ani care au optat pentru domnia sa.

În plus, alegătorii tineri, până în 44 de ani, au fost mai mobilizați să voteze cu acest candidat independent decât votanții cu vârsta de peste 45 de ani.

Călin Georgescu, mesaj pentru Lasconi

Candidatul-surpriză i-a transmis Elenei Lasconi să nu se bucure că merge cu el în finala pentru Cotroceni.

„Doamna Lasconi, voi fi foarte direct cu dumneavoastră și cu restul partidelor. Nu aveți de ce să vă bucurați. Poporul nu este fericit de ceea ce politicienii au făcut în acești ani. Inclusiv dumneavoastră ați fost, și sunteți parte din acest proiect politic care ne-a adus starea actuală, dezastruoasă.

De ce vă bucurați că ați intrat în turul 2? Transmiteți bucuria electoratului de partid? Dumneavoastră ar fi trebuit să candidați pentru poporul acesta, nu doar pentru electoratul de partid, sau împotriva mea.

Dragii mei, cu toții avem o misiune măreață, nobilă, vom face istorie, cum am spus, și nu politică. Vine un an extrem de dificil, adevăratul cutremur urmează, și va fi unul economic, în mod special”, a spus Călin Georgescu într-un material video, potrivit Digi24.

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version