AcasăPoliticaPrimarul Piedone a trecut la scris poezii. Atac în versuri la Nicușor...

Primarul Piedone a trecut la scris poezii. Atac în versuri la Nicușor Dan: „Ai păcălit asfaltul, gaura din covrig”

sursa foto: Facebook/Cristian Popescu Piedone

Edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, care a anunțat deja de ceva vreme că intră în lupta electorală pentru Primăria Capitalei, în vară, a trecut la scris poezii.

S-a simțit, probabil, „lovit” de inspirație poetică. Și de ceva rime. Așa că i-a „dedicat” deja câteva versuri actualului primar general al Capitalei, Nicușor Dan. Și el competitor anunțat pentru cursa electorală din iunie.

Nu-i trece numele în creația poetică postată joi dis de dimineață, 21 martie, pe pagina sa de Facebook. Dar chiar și așa e destul de clar către cine se îndreaptă „atacul poetic” marca Piedone.

CITIȚI ȘI: PE CINE MAI CONVINGE COMBINATORUL PIEDONE?

Popescu Piedone aduce în atenție problemele cu apa caldă din București, frigul din case, pe timp de iarnă, dar și de alte chestiuni de ordin administrativ. Edilul Sectorului 5 îl acuză pe actualul ocupant al scaunului de primar general că a păcălit „asfaltul” și „gaura din covrig”.

Postarea primarului Popescu Piedone este însoțită și de o caricatură cu un ceas deșteptător. „E un ceas deșteptător, pentru domnul Nicușor” – stă scris în respectiva caricatură. Data la care va suna acel ceas e 9 iunie, ziua desemnată pentru organizarea alegerilor locale.

Iată cum sună poezia postată de către Cristian Popescu Piedone pe pagina sa de Facebook:

„Un alt mandat?
Ar fi, sincer, prea mult…
Ar fi o dramă pentru apa caldă,
Pentru copaci și parcuri
Și pentru… semafoare!
Ai păcălit, pacalitorule născut să păcălești…
Ai păcălit asfaltul, gaura din covrig,
Și ne-ai ținut, maestre, iarnă de iarnă în frig…
Parcuri nu ai în temă,
Tema… ți-e foaie goală!
Cu elanul tău, tot stăm cu soba goală…
Statuile din parcuri,
Goga, Kogălniceanu…
Nu vor să te mai vadă primar.. iarăși la anul!
Centrul și toate cele… mustesc a găinaț,
Zorii nu mai au aer…
Cafeaua… n-are zaț…
Ia-ți bocceluța, zicem,
Și urcă pe făraș,
Că nu avem nevoie
De… zei din Făgăraș!
Fără poezie, viața e pustiu🇹🇩”

author avatar
Andrei Coman
348 afisari

3 COMENTARII

  1. Circar de meserie fiind, ma mir ca pe domnul Pietone nu-l angajeaza Circul de Stat pe post de bufon-pacalici.

  2. Lasä-te de scris poezii neamule, cä EMINESCU a fost un adevärat poet, pe cand TU !!! esti un CICIO-RICIO, poet PUSCÄRIAS de doi bani, cu sediul la JILAVA!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger