AcasăPoliticaPrimar de sector, revoltat de o situație cu care s-a confruntat chiar...

Primar de sector, revoltat de o situație cu care s-a confruntat chiar de Paști: ”Absolut rușinos serviciul Brigăzii Rutiere din București!”

Primar de sector, revoltat de o situație cu care s-a confruntat chiar de Paști: ”Absolut rușinos serviciul Brigăzii Rutiere din București!” (sursa foto: Facebook/Ciprian Ciucu)

Supărat de reacția de care susține că a avut parte după ce a sunat să aducă în atenția Brigăzii Rutiere a Capitalei o situație pe care a observat-o în timp ce se plimba prin București, în seara primei zile de Paști, edilul sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat că are de gând să facă o plângere administrativă.

Primarul Ciucu a povestit pe o rețea de socializare că a pus mâna pe telefon pentru a face o sesizare, după ce, în timp ce se plimba, duminică seară, prin zona centrală a orașului, a observat o cursă de mașini.

Deranjat de răspunsul pe care l-ar fi primit de la celălalt capăt al firului, edilul a bătut obrazul reprezentantului Brigăzii Rutiere a Capitalei, dând de înțeles că nu are de gând să lase lucrurile așa. Nu de alta, dar consideră că ar fi fost luat pur și simplu la mișto.

Primarul Ciucu: Mi-a închis telefonul în nas

Absolut rușinos serviciul Brigăzii Rutiere din București!

Chiar dacă sunt primar, dacă e vreo neregulă în orașul acesta și chiar dacă nu este în Sectorul 6, mi se pare normal să umblu cu papucii de cetățean și să semnalez când ceva nu este în regulă. Sun la telefonul de serviciu, nu direct la ministru.

În această seară am decis să ies la plimbare în Centrul orașului cu familia, apoi am luat-o pe jos, pe lângă Guvern și am ajuns pe Bd. Aviatorilor unde tocmai se desfășura o cursă de mașini (categoria Lamborghini) în toată regula. Motoare turate la maxim, viteze foarte mari de peste 150 km.

Moment în care, na, zic să sun la Brigada Rutieră București să le spun oamenilor să știe, am zis ca ajut.

Rezultatul a fost că ofițerului de serviciu, pe care l-am deranjat de Paște, a fost să mă ia la mișto. Că de unde știu eu că mergea cu viteză, că ce, am radar…? Și mi-a închis telefonul în nas”, a scris Ciprian Ciucu, duminică seară, pe pagina sa de Facebook.

Ca urmare, edilul sectorului 6 anunță că în cursul zilei de marți are în gând să facă o plângere. Mai mult, i-a încurajat pe oameni să spună dacă au parte de astfel de reacții, de la nivelul Poliției Locale a sectorului 6. ”Două chestiuni:(1) marți voi face o plângere administrativă, sper să aibă înregistrarea. (2) dacă vreodată întâlniți astfel de atitudini la Poliția Locală a Sectorului 6, vreau să știu”, mai susține edilul Ciucu.

239 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger