AcasăPoliticaPrima reactie a lui Gabriel Oprea, dupa noua cerere a DNA pe...

Prima reactie a lui Gabriel Oprea, dupa noua cerere a DNA pe numele sau

Ajuns in vizorul procurorilor intr-un al doilea dosar, Oprea isi sustine si de aceasta data nevinovatia.

La scurta vreme dupa ce procurorii anticopruptie au anuntat public faptul ca solicita Senatului- Camera pe listele careia figureaza Gabriel Oprea, fostul ministru de Interne si vicepremier pe securitate nationala -o noua incuviintare a urmaririi penale, intr-o alta cauza, dupa cea formulata in dosarul „coloanelor oficiale” sau „Girofarul”, cum a ajuns sa fie cunoscut in presa, liderul UNPR si-a exprimat un prim punct de vedere in aceasta privinta.

Prin intermediul unor scurte precizari, Oprea a dat de inteles- cum s-a intamplat si in primul caz, de altfel- ca aflat despre faptul ca a ajuns in atentia procurorilor in aceasta noua cauza asemeni opiniei publice, respectiv dupa ce Directia Nationala Anticoruptie a anuntat acest aspect printr-un comunicat, si ca nu cunoaste alte amanunte. Oprea respinge suspiciunea invocata de procurori, precizand ca isi pune speranta in faptul ca magistratii vor fi cei care vor stabili ce si cum anume s-a intamplat.

Va prezentam in cele ce urmeaza, integral, comunicatul transmis de catre Gabriel Oprea:

„Am luat act de comunicatul DNA si despre suspiciunea invocata astazi de procurori in ceea ce ma priveste. Nu cunosc alte detalii cu privire la acest caz in afara celor transmise public de catre DNA si nu voi comenta suplimentar presupusele fapte.

Ma consider nevinovat si consider ca suspiciunea invocata nu este intemeiata. Este insa datoria magistratilor sa clarifice acest aspect, astfel incat adevarul sa iasa la lumina.

Ca si pana acum, voi da curs solicitarilor DNA si voi contribui cu toate informatiile si detaliile care imi vor fi cerute. In solutionarea acestui caz voi uza de orice mijloc constitutional si legal de care dispun”.

Iata si ce precizeaza procurorii in cazul solicitarii formulate pe numele lui Oprea:

„Solicitarea Directiei Nationale Anticoruptie referitoare la efectuarea urmaririi penale fata de Oprea Gabriel, senator, la data faptei detinand si o functie ministeriala, are in vedere imprejurarea ca, in acest moment, exista aspecte din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt:

La data de 13 iulie 2015, Oprea Gabriel, in calitate de ministru de Interne si ordonator de credite, cu ajutorul suspectilor Nicolae Gheorghe, secretar de stat in cadrul Departamentului de Informatii si Protectie Interna si Pavel Gabriel-Nicolae, sef al serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de politie si a aprobat achizitia unui autoturism Audi A8 in scopul declarat al asigurarii protectiei demnitarilor.

Acest lucru s-a realizat cu incalcarea prevederilor legale care limiteaza achizitionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situatii legate de folosirea lor in activitati de urmarire penala a infractiunilor de coruptie.

Ca urmare a incalcarii atributiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei.

In perioada 21 august – octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosinta exclusiva a autoturismului Audi A8, achizitionat in modalitatea de mai sus”.

author avatar
Cristina Stefan
415 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger