Au venit informații noi de la Palatul Victoria, în contextul a ceea ce a ajuns să fie cunoscut în spațiul public drept „criza facturilor” la energie și gaze naturale. Șeful Guvernului a ieșit, luni seară, pentru a anunța ce soluții se au în vedere la nivelul Guvernului, în perioada următoare.
Astfel, în cursul acestei săptămâni se va adopta un pachet de măsuri care include plafonări și compensări ale prețurilor la energie si gaze naturale pentru un an de zile. Măsura va intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie.
„Traversăm o perioadă complicată”
„Traversăm o perioadă complicată, marcată de crize multiple, care necesită decizii și măsuri eficiente, de contracarare a creșterii prețurilor. (…) Avem deja un mecanism care a funcționat în perioada pandemiei și care poate fi extins și chiar dezvoltat în contextul celorlalte crize cu care ne confruntăm azi”, a declarat Nicolae Ciucă.
România va cere realocarea fondurilor rămase necheltuite din programele europene anterioare destinate economiei românești pentru a putea interveni în ajutorul mediului de afaceri, al întreprinderilor” – Nicolae Ciucă
Cifrele anunțate de premier
Premierul a mai anunțat, într-o declarație de presă, că „Guvernul va adopta, în această săptămână, pachetul de măsuri care să reducă presiunea generată de facturile la energie și gaze naturale”.
„Vom interveni în sprijinul economiei românești, printr-un set de soluții care includ plafonări și compensări ale prețurilor la energie si gaze naturale, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie”, a punctat Ciucă.
Și nu sunt singurele precizări pe care a ales să le facă premierul. Ciucă a mai anunțat că „pentru un consum de până la 100 de kwh pe lună, românii vor plăti 0,68 de lei/kwh, iar pentru un consum cuprins între 100 și 300 de kwh, vor plăti 0,8 de lei/kwh. La gaz, prețul practicat pentru gospodării va fi de 0,31 de lei/kwh”.
Totodată, șeful Executivului a menționat că, exceptându-i pe marii consumatori, care vor avea „pachete dedicate” de ajutor de stat, „toate companiile românești vor beneficia de un preț fix, la energia electrică, de 1 leu pe kwh, tva inclus, și 0,37 lei/kwh pentru gaz, tva inclus”.
„Suntem în discuții cu Comisia Europeană pentru a continua și în acest an sprijinul acordat marilor consumatori precum combinatele chimice sau cele din industria de prelucrare de materii prime”, a mai declarat Ciucă.