AcasăPoliticaPreședintele țării, un ”amărât”. BNS devoalează salariile halucinante de la CCR

Președintele țării, un ”amărât”. BNS devoalează salariile halucinante de la CCR

Venituri uriașe pentru cei care apără Constituția României

În România, peste 7.400 de bugetari au salarii de peste 20.000 de lei, atrage atenția BNS, în raportul Salarizarea în sectorul public din România -Reforme pe fondul marilor așteptări. Mai mult, BNS a demonstrat că nu se respectă Legea salarizării, dat fiind că există salarii care îl depășesc pe cel al președintelui țării, de 25.000 de lei. Un exemplu în acest este președintele CCR, care încasează, lunar, din indemnizații și sporuri, peste 63.000 de lei. 

Potrivit datelor analizate de Blocul Național Sindical (BNS), într-un proiect cofinanțat din fonduri europene, în România avem peste 7.400 de bugetari care au salarii de bază mai mari de 20.000 de lei brut. Indemnizația președintelui este înghețată mai aproape de nivelul de bază al tranșei (20.000), respectiv la 24.960 de lei.

Potrivit Legii-cadru 153/2017, niciun angajat plătit din fonduri publice din România nu trebuie să aibă un salariu de bază/indemnizație mai mare de 12 salarii minime brute garantate în plată și niciun angajat plătit din fonduri publice din România nu poate avea sporuri mai mari decât 30% din salariul de bază. Din datele publicate la 30 Septembrie 2024, rezultă că indemnizația brută a președintelui Curții Constituționale (CCR) este de 47.074 de lei, respectiv: de 12,72 ori mai mare decât salariul minim brut garantat în plată, de 12,06 ori mai mare decât nivelul maxim al celui mai mare salariu de bază minim din CCR, respectiv pentru funcția de curier (salariu de bază stabilit la nivel maxim 3.903 lei); de 13,87 ori mai mare decât nivelul minim prevăzut pentru salarizarea de bază a funcției de curier, se arată în raportul BNS.

Totodată, sporurile președintelui CCR totalizează 35% din indemnizația de bază, și se adaugă la indemnizația maximă de bază, după cum urmează: 11.769 lei (25% din indemnizația de bază) – ,,spor pentru risc și suprasolicitare neuro-psihică’’, 2.354 lei (5% din indemnizația de bază) – ,,spor pentru păstrarea confidențialității’’, 1.500 lei (15% din indemnizația de bază, dar limitat prin lege la 1.500 de lei) – ,,spor pentru condiții de muncă vătămătoare’’și 950 de lei – ,,indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor’’. Total sporuri: 16.573 lei, iar total sporuri raportate la indemnizația brută: 35,2%.

Legea nu e pentru oricine

În ceea ce privește a doua ipoteză, și anume că în România se respectă nivelul de 30% al sporurilor raportate la salariul/indemnizația de bază (ulterior fiind interpretată și în sensul că sporurile pentru un angajat pot fi oricât atâta timp cât angajatorul are un buget suficient și se încadrează ca cel mult 30% din buget să fie sporuri), și această ipoteză este infirmată, întrucât sporurile încasate de președintele CCR se cifrează la 35,2% din valoarea indemnizației brute, potrivit raportului BNS.

În total, președintele CCR este retribuit, cumulând indemnizația și sporurile, cu venitul brut lunar de 63.647 lei, respectiv de 17,2 ori salariul minim brut garantat în plată, din care sporurile lunare reprezintă aproape de 4,5 ori mai mult de salariul minim brut garantat în plată. Cu alte cuvinte, într-un an, președintele CCR încasează în plus față de salariul de bază alte 54 de salarii minime brute pe economie, ca sporuri.

Problema sporurilor

BNS atrage atenția asupra caracterului redundant al unor sporuri de la CCR. În ce privește acordarea ,,sporului pentru păstrarea confidențialității”, prin însuși statutul magistraților și al altor prevederi care reglementează profesia, din fișa postului de magistrat, fie el judecător sau procuror, face parte păstrarea confidențialității, în caz contrar, magistrații riscând avertismente, sancțiuni salariale și chiar excluderea din profesie.

”Analizând cele 26 de tipuri de posturi din organigrama Curții Constituționale (de la Curier, Șofer I, Referent), constatăm că sporul pentru condiții vătămătoare de muncă este acordat tuturor angajaților din cadrul CCR. Or, în ce fel este vătămător să lucrezi la Curtea Constituțională? Și, dacă este vătămător pentru toți angajații, de ce nu este inclus în salariul de bază (cu obligativitatea în consecință a încadrării în raportul de 1 la 12) și reprezintă spor suplimentar? Sporul pentru risc și supra-solicitare neuropsihică, care este cel mai consistent spor din cadrul CCR, și este acordat neplafonat, este justificat a fi acordat într-un astfel de cuantum? Sau ar putea fi inclus în indemnizația de bază, care să se încadreze în raportul 1/12 și eventual într-o sumă fixă”, susține BNS.

Cifre incredibile

Raportul BNS mai arată că indemnizația de bază pentru un judecător de la CCR este 45.260 lei, de 12,23 de ori mai mare decât salariul minim brut pe economie (în prezent, 3.700 de lei). În același timp, sporurile unui judecător constituțional totalizează 16.028 de lei, respectiv 35,4% din indemnizația de bază. ”În concluzie, în interiorul Curții Constituționale, instituția care se pronunță asupra constituționalității legilor, apare că raportul de 1/12 nu este respectat, iar raportul de 30% în privința sporurilor, ar putea fi respectat în ceea ce privește procentul raportat la întregul buget la curții, dar nu este respectat în ceea ce privește referința la salariul de bază. În plus, observăm că și în cadrul aceleiași familii ocupaționale, spre exemplu justiție, aplicarea procentului de 30% limită este diferită de la instituție la instituție. În timp ce la Înalta Curte de Casație și Justiție, procentul se alocă (aproape pentru toți angajații instituției, maximal) raportată la nivelul indemnizației, în timp ce la CCR se aplică la altceva”, se mai precizează în raportul BNS.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
2.154 afisari

3 COMENTARII

  1. Si cum vreti ca banditii astia de la CCR sa piarda pensiile lor speciale? Daca D-l Georgescu a specificat ca pensiile speciale trebguie sa nu mai existe, este usor de inteles de ce alegerile au fost anulate. In mod normal, acesti nemernici trebuiau dusi cu catuse la inchisoare a doua zi. Si Romanii dorm?

  2. Tot ce este de 12 ori mai mult decat salariul minim este furt!punct!daca ccr a legalizat asta ,ei pentru ei si ai lor,nu este furt,nu?si cei blamati sunt militarii pensionari!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger