Cauta

Presedintele Iohannis, operat in cursul acestei zile, la Spitalul Militar

Seful statului a ajuns in decursul acestei zile in spital, unde a fost supus deja unei operatii la umar. Momentan nu se stie daca presedintele mai este internat sau daca a parasit deja unitatea medicala.

Presedintele Iohannis, operat in cursul acestei zile, la Spitalul Militar - Ziarul National

UPDATE: Precizari cu privire la interventia la care a fost supus sefului statului, in cursul orelor precedente, au venit si din directia Spitalului Militar, de aceasta data incluzand si problemele medicale pe care le-a avut presedintele si care au necesitat aceasta operatie.

Iar aceste precizari sunt urmatoarele: “In data de 26 aprilie a.c., Presedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis a fost internat si operat in cadrul Spitalului Universitar de Urgenta Militar Central „Dr. Carol Davila”, la nivelul umarului drept pentru : Impingement (conflict) subacromial drept; Bursita subacromiala dreapta; Leziune de tendon supraspinos; Interventia s-a desfasurat artroscopic, a decurs in conditii optime iar, in prezent, starea de sanatate a Presedintelui României este foarte buna”.

—–

Informatia a venit in urma cu putine minute, din directia Presedintiei, prin intermediul unui scurt comunicat, din care aflam ca Iohannis a fost supus unei interventii la umarul drept, la Spitalul Militar, din Capitala.

Din datele facute publice de catre Administratia Prezidentiala, seful statului a fost internat in cursul acestei zile la Spitalul Militar “Dr. Carol Davila”, stiut fiind faptul ca seara trecuta s-a aflat la Timisoara, la un eveniment public.

“Interventia chirurgicala a decurs in conditii optime, cu respectarea tuturor procedurilor. Starea de sanatate a Presedintelui Romaniei este foarte buna, fiind apt din punct de vedere medical pentru indeplinirea atributiilor functiei”, mentioneaza Presedintia, in comunicatul respectiv.

Cu aceasta ocazie s-a aflat, practic, si un posibil motiv pentru care intalnirea saptamanala dintre presedinte si premier a fost amanata pentru ziua urmatoare.

Ultimele stiri

  • Start de sezon pentru pârtiile din România. Unde se poate schia și cât costă skipass-urile
  • Țara în care creditele ipotecare pe 50 de ani iau avânt. Debitorul trebuie să returneze creditul până la 80 de ani
  • Ce sancțiuni riscă cei care folosesc petarde și artificii de sărbători. Sunt interzise în România
  • Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026. Cine va plăti cel mai mult
  • Tradiţii şi credinţe legate de solstiţiul de iarnă. Ce nu ai voie să faci în cea mai lungă noapte din an
  • Horoscop 21 decembrie 2025. Nu există loc pentru compromisuri. Astăzi este despre conștientizare
  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Exit mobile version