Cauta

Presedintele i-a scris din nou Avocatului Poporului. Ce ii solicita Basescu lui Ciorbea!

Seful statului i-a trimis o noua scrisoare Avocatului Poporului, la aproximativ trei saptamani de la precedenta adresare. Totul in contextul in care cea dintai solicitare nu a avut niciun rezultat, in sensul in care, precizeaa presedintele, „nu au fost luate masuri pentru restabilirea ordinii constitutionale si inlaturarea efectelor intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta indicate”, respectiv OUG din 26 iunie, privind reformele din Educatie.

Traian Basescu

Basescu i-a cerut, o data in plus, lui Ciorbea sa sesizeze Curtea Constitutionala invocand exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de Urgenta a Guvernului, datand din 26 iunie anul curent, privind instituirea unor masuri in domeniul Educatiei si Cercetarii. „Totodata, v-am semnalat ca prin ordonanta de urgenta mai sus indicata a fost incalcat regimul constitutional referitor la emiterea ordonantelor de urgenta, precum si dreptul la invatatura si dreptul la proprietate privata”, se arata in documentul prezentat pe site-ul Administratiei Prezidentiale.

De asemenea, presedintele ii cere, de aceasta data, Avocatului Poporului sa ii prezinte motivele pentru care nu ia in calcul initierea unui astfel de demers, solicitat si in precedenta scrisoare. „Prin atributia Avocatului Poporului de a sesiza direct Curtea Constitutionala in cadrul unei proceduri speciale s-a avut in vedere ca drepturile si libertatile cetatenilor sa fie mai bine aparate. In acest sens, va solicit sa luati in considerare si punctul de vedere al societatii civile, referitor la care ati fost sesizat, fata de incalcarea drepturilor constitutionale ale cetatenilor prin mentinerea in vigoare a ordonantei de urgenta mai sus indicate (Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 49/26 iunie 2014 -n.r)”, se precizeaza in scrisoarea adresata de catre Traian Basescu lui Victor Ciorbea.

Fostul prim-ministru ocupa functia de Avocat al Poporului incepand cu luna mai a acestui an.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version