Cauta

Presedintele Comisiei Juridice a Senatului: Cererile DNA pentru Sova si Valcov, dezbatute miercuri in plen

Senatorii urmeaza sa dezbata si sa voteze in cadrul sedintei de plen de miercuri ambele solicitari facute de catre procurorii anticoruptie in cazul celor doi social-democrati intrati in vizorul DNA, respectiv atat cererea privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive a lui Dan Sova, cat si pe cea a fostului ministru de Finante, Darius Valcov.

Presedintele Comisiei Juridice a Senatului: Cererile DNA pentru Sova si Valcov, dezbatute miercuri in plen - Ziarul NationalAnuntul a fost facut de catre presedintele Comisiei Juridice a Senatului, Catalin Boboc, luni la amiaza. Senatorul a mentionat faptul ca s-a decis ca ambele solicitari ale DNA-ului sa fie luate in discutie intr-o dsingura sedinta de plen, iar votul asupra ambelor solicitari ale procurorilor anicoruptie ar urma sa fie dat miercuri. Incepand prin a spune ca raporul Comisiei Juridice a Senatului in cazul lui Sova este gata, Bobic a precizat ca solicitarea in cazul social-democratului va fi luata in discutie, in plen, peste doua zile, alaturi de cea pentru Valcov. “Biroul Permanent a hotarat sa le introduca pe amandoua, pentru a nu strica o zi de plen, (…) inteleg ca vor sa le introduca pe amandoua pe sedintei de plen de miercuri”, a anuntat senatorul Boboc.

Va amintim ca, pe 18 martie, solicitarea DNA in cazul lui Sova- privind incuviintarea retinerii si a arestarii preventive, a primit aviz favorabil din partea senatorilor juristi, in favoarea masurilor pronuntandu-se sase senatori din cei 11 membri ai Comisiei juridice. Va amintim ca procurorii anticoruptie il acuza pe Sova de complicitate la abuz in serviciu, intr-un dosar in care se ancheteaza posibile fapte de coruptie la cmpaniile energetice Turceni si Rovinari.

De asemenea, joia trecuta, DNA a cerut incuviintarea retinerii si a arestarii preventive a fostului ministru al Finantelor, Darius Valcov, acuzat de trafic de influenta, intr-un dosar in care faptele ar data, spun procurorii, din perioada in care social-democratul era primar al orasului Slatina.

sursa foto: senat.ro

Ultimele stiri

  • Ghid de supraviețuire în apartamentele fără căldură timp de ger. Aragazul folosit pentru încălzire poate ucide
  • Bolojan le râde în nas românilor. Nu plătiți impozite locale, rămâneți fără serviciile asigurate de primării
  • Excepția franceză: muzee mai scumpe pentru turiștii din afara UE
  • Ministerul Mediului doarme. România, amenințată de o catastrofă ecologică fără precedent
  • Câți bani a strâns un român care a contribuit la Pilonul II din 2008. Fondurile de pensii private au înregistrat în 2025 cel mai bun randament
  • Cât câștigă un angajat la deszăpezire în 2026. Sporurile sunt semnificative
  • Laporta explică gestul lui Mbappe după El Clasico » „A fost o reacție de moment”
  • 15.000 de militari, țepuiți de stat. MApN riscă să fie executat silit
  • De ce ”Sell America” răsună pe piețele financiare
  • Timișoara, blocată sub nămeți, din cauza managerului userist, plătit cu 35.000 de lei pe lună. S-a deszăpezit doar pe Facebook!
  • Exit mobile version