Cauta

Presedintele aduce in discutie retragerea proiectului de ordonanta privind gratierea

La doua zile de a mers la Palatul Victoria pentru a discuta cu premierul, ulterior ajungand sa si conduca sedinta saptamanala a Executivului, in cadrul careia a invocat prezenta a doi ”elefanti” in incapere, unul dintre ei fiind ”Legea gratierii”, presedintele a adus din nou in discutie acest subiect, de aceasta data pe o retea de socializare.

Pe fondul postarii din directia reprezentantilor Ministerului Justitiei, inspre consultare si dezbatere publica, a textului proiectului de Ordonanta de Urgenta pe tema gratierii, Klaus Iohannis a considerat ca se impun unele precizari. Astfel ca a pubicat pe pagina sa de Facebook anumite evaluari pe marginea unui astfel de demers, insa nu in nume personal, ci atribuindu-le unor ”voci autorizate din Justitie”. ”Proiectele de Ordonante de Urgenta privind gratierea si modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile si par a fi facute cu dedicatie, o spun cele mai autorizate voci din Justitie”, a transmis presedintele, incluzand in discutie si celalalt proiect de modificare supus dezbaterii in aceeasi perioada cu actul normativ privitor la gratiere, adica ambii ”elefanti” la care facea trimitere la sedinta de Guvern pe care a condus-o recent.

Pe scurt, primul om in stat considera ca Executivul ar face bine sa retraga aceste proiecte de OUG, aducand in discutie unele argumente invocate de catre cei care au comentat pe marginea initiativelor. ”Parchetul General, DNA, Inalta Curte de Casatie si Justitie, DIICOT, asociatiile magistratilor si organizatii ale societatii civile s-au pronuntat ferm impotriva modificarii cadrului legislativ referitor la coruptie, abuz in serviciu si integritate, in regim de urgenta, fara analize obiective si in conditii de totala netransparenta. Sunt suficiente argumente care sa determine Guvernul sa retraga aceste Ordonante de Urgenta”, conchise Iohannis mesajul sau.

Va amintim faptul ca din proiectele in cauza rezulta faptul ca nu s-ar gratia persoane condamnate pentru coruptie, in speta pentru luare si dare de mita, nici pentru acte de violenta sau in cazul unor fapte savarsite impotriva sigurantei nationale. Dar si ca se propune ca abuzul in serviciu sa fie luat in calcul doar in cazul unui prejudiciu mai mare de 200.000 de lei, investigatia urmand sa fie declansata doar in urma unei plangeri.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version