După alegerile prezidențiale, România s-a trezit cu un președinte nou, dar cu aceleași vechi dileme de guvernare. Nicușor Dan a fost desemnat câștigător prin KO tehnic, dar circul de duminică seară a luat sfârșit. Acum începe meciul real și adversarul e de alt calibru. PSD urcă în ring având experiența jocurilor de culise și greutatea parlamentară a unui partid care poate fi învins, dar niciodată răpus definitiv.
Victoria lui Nicușor s-ar putea dovedi una sterilă, dacă nu reușește să pună pe picioare cât mai rapid un guvern funcțional. Iar cheia nu este la Cotroceni, ci în Kiseleff. PSD, cu Marcel Ciolacu aparent la final de drum, joacă acum un poker politic cu mize uriașe.
Alesul Franței a câștigat prima repriză, dar riscă să le piardă pe restul dacă intră nepregătit în colțul politic al guvernării. Nu are majoritate, nu are pârghii și vine la masă cu o idee fixă: vrea o „largă coaliție pro-europeană” formată din PNL, PSD, USR și UDMR. Sună frumos pe hârtie, dar este imposibil de transpus în realitate.
Partidul Social Democrat și-a jucat cartea în cele două tururi și a făcut-o moale, ezitant, cu un discurs dublu. Chiar și așa, PSD e în corzi doar formal. Încă mai controlează centrul ringului. Aparent resemnat, partidul își ascute, deja, armele în spatele cortinei. Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de premier, însă nimeni nu crede că social-democrații se vor mulțumi să stea pe margine. Nu când au 122 de parlamentari și pot da jos orice guvern dintr-o strănutare. Nume ca Olguța Vasilescu, Sorin Grindeanu sau Victor Negrescu așteaptă semnalul pentru următoarea rundă.
La momentul de față, PSD este sfâșiat între două strategii: retragerea în Opoziție, unde să-și reconstruiască imaginea de partid „popular și curat” și să crească scorul electoral ajuns la cel mai mic nivel din istorie, sau intrarea într-o coaliție largă, care i-ar permite să pună mâna pe pârghiile puterii. Cine va conduce partidul va dicta și dacă PSD trage sau nu linia la Palatul Victoria.
Nicușor Dan vrea o largă majoritate, dar riscă un larg eșec
Nicușor Dan vrea un Executiv puternic, dar e la mâna social-democraților. Fără sprijinul lor, nu poate trece nici măcar un guvern minoritar. Oricât de bun a fost el la matematică, PNL+USR+UDMR nu dau cifra magică. Fără cele 233 de voturi necesare, negocierile „Dreptei” devin un spectacol sinistru cu final previzibil.
Și cine va fi prim-ministru? În mod tradițional, îl dă partidul cu cele mai multe voturi, adică PSD, în cazul de față. Dar în tabăra lui Nicușor Dan se știe că Ilie Bolojan are funcția promisă. Ar accepta PSD să-l susțină pe liderul PNL în schimbul unor ministere „grase”? Poate… pentru prețul corect. Dacă nu, vor lăsa coaliția fragilă să se prăbușească singură. E o luptă în care fiecare greșeală costă scump, iar Nicușor Dan joacă fără plasă de siguranță.
În situția în care „ciuma roșie” va alege să privească din Opoziție zbaterile „pro-europenilor” și să le taxeze gafele, domnia lui Nicușor Dan va fi un test de rezistență, nu de eficiență.
Până una, alta, Nicușor Dan mimează inițiativa. Cere guvernului interimar o radiografie a economiei, dar o face mai mult ca să atragă atenția asupra dezastrului făcut de „cei de dinainte” decât pentru a-l repara. Deficitul explodează, inflația mușcă din fiecare salariu, iar România devine o țară care consumă mult și produce puțin.
În sfârșit, va avea și Capitala primar!
Eliberarea fotoliului de la Primăria Capitalei e singurul bonus concret după alegerea lui Nicușor Dan. Bucureștenii l-au votat masiv urmărindu-și interesul – s-au săturat de improvizație, promisiuni neterminate și blocaje administrative. Orașul nostru va avea, în sfârșit, un primar.
Însă, la nivel național, criza abia începe. Taberele se aliniază și strategiile se redesenează. PSD a pierdut Palatul Cotroceni, dar controlează Palatul Victoria. Nimic nu se mișcă fără știrea partidului. Orice guvern se formează doar cu acordul social-democraților. Marcel Ciolacu poate că pleacă, dar în urma lui va rămâne același partid cu apetit de putere și o mână de lideri gata să joace dur.
România e prinsă într-un clinci politic care poate frânge democrația de mijloc. Un președinte fără guvern și un partid fără președinte își dispută puterea într-un ring în care nu mai există reguli. Negocierile care urmează vor fi tensionate și lente. Și nimeni nu garantează că se vor termina cu un guvern stabil. Iar până îl va avea, PSD negociază cu pistolul pe masă.