Războiul din Ucraina continuă să fie în atenția liderilor europeni. Și a fost subiect de discuție, joi, la Cotroceni.
Președintele Klaus Iohannis a discutat, joi, 17 martie, cu premierul spaniol Pedro Sanchez inclusiv despre situația din Ucraina.
La finalul convorbirilor oficiale, cei doi lideri au ieșit în fața presei, pentru declarații comune. Iar premierul spaniol a afirmat că președintele rus, Vladimir Putin, încearcă să slăbească Uniunea Europeană, pentru faptul că o vede ca pe o „amenințare”.
„Preşedintele Zelenski a fost destul de clar când a vorbit despre acest lucru, Putin a invadat Ucraina pentru că o percepe ca pe o ameninţare la procesul democratic. Putin încearcă să slăbească Uniunea Europeană, pentru că o vede ca pe o ameninţare, un proiect geopolitic la scară globală, fundamentat pe valori opuse regimului de la Moscova”, a afirmat premierul spaniol, precizând că se referă la libertăţi, la democraţie şi respectul faţă de drepturile omului, conform news.ro.
Sanchez: Pachetul de sancţiuni va continua să crească
Totodată, premierul spaniol a făcut referire și la sancțiunile la adresa Rusiei. „Este important să îi transmitem lui Putin şi oligarhilor lui două mesaje clare. Pachetul de sancţiuni va continua să crească.
Săptămâna aceasta am aprobat un nou pachet de sancţiuni, foarte dur, la adresa oligarhilor şi îndreptat spre economia din Rusia. În Spania am aplicat sancţiuni foarte dure în ceea ce priveşte oligarhii ruşi din ţara noastră”, a declarat oficialul, conform sursei citate.
Iohannis: Războiul din Ucraina, o profundă criză umanitară
La rândul său, Klaus Iohannis a declarat, referindu-se la întrevederea cu Pedro Sanchez, că „subiectul principal al întâlnirii noastre de astăzi a vizat, desigur, războiul din Ucraina și implicațiile sale profunde, nu numai în planul securității euroatlantice, dar și în cel al gestionării situației umanitare și al evoluțiilor în domeniul energiei.”
Iohannis a mai spus, referindu-se la războiul din Ucraina, că înseamnă, „în primul rând, o profundă criză umanitară. Sunt devastatoare dramele a milioane de ucraineni care sunt nevoiți să-și părăsească țara aflată sub bombardamente. Din primul moment, România a acordat sprijinul deplin tuturor refugiaților din Ucraina care vin în țara noastră”, a declarat Klaus Iohannis, joi, 17 martie, de la Cotroceni.
Nu doar Putin, ci si SUA care va determina sa instituiti sanctiuni economice Rusiei, care, mare parte, se intorc chiar impotriva statelor UE ! Ciudate ,,rationamente” !
Vin cu toții pe capul românilor că să-i forțeze sa atace Rusia și să fie carne de tun într-un război care nu este al lor .Criminalii!