La Cotroceni, se negociază. Sau, mai bine zis, se mimează negocieri. Într-o atmosferă de solemnitate absurdă, între cafele calde, trabucuri cubaneze, whisky de cea mai bună calitate și zâmbete false, clasa politică românească pare din nou preocupată de ceea ce contează cu adevărat, dar pentru ea: cine mai prinde o funcție și cine scapă de asumarea vreunei responsabilități reale.
Ultimele zvonuri, iar în politică, doar zvonurile mai au un strop de sinceritate, spun că Ilie Bolojan, omul la care mulți naivi se uitau ca la un salvator, a decis că nu (mai) vrea să fie premier. Cel puțin nu primul la rotativă. Se pare că a înțeles cum stau lucrurile – cine deschide balul austerității își rupe pantofii și își pierde electoratul. Așa că, elegant, i-a pasat mingea lui Sorin Grindeanu și PSD-ului. Dacă tot țin morțiș să dea premierul, să-l dea acum. Dar… surpriză! Nici PSD nu pare încântat.
În România, toți vor funcții, dar nimeni nu vrea factura măsurilor de austeritate. Așa că se discută despre o rotativă, dar cu startul în gol. O horă politică în care fiecare partener speră să se învârtă până amețește electoratul, fără să trebuiască să-și suflece mânecile. Nimeni nu se gândește la o viziune pentru guvernare ori la reforme, toți au mintea la sinecuri, influență și scheme de PR personal.
Cât despre măsurile fiscale și economice… ce e aia, dom’le? Avem o singură strategie: tăiem și luăm. De unde? De la fraierii care ne-au votat, evident! E mai simplu așa decât să ne chinuim cu concepte sofisticate precum „reformă fiscală”, „eficiență” sau „investiții”. Nici liderii partidelor nu reușesc să ajungă la un consens: UDMR refuză taxa de solidaritate, pentru că miroase prea a impozit progresiv. Taxarea tranzacțiilor bancare? Blochează și asta. Tăierea investițiilor? Păi, și cu ce mai pozăm în campania electorală?
Și dacă tot vorbim de personaje trase din sertarele trecutului, USR-ul vine la masa guvernării cu o aroganță de 12% și o listă de pretenții de parcă ar fi câștigat alegerile. Cristian Ghinea, Dacian Cioloș, Vlad Voiculescu, da, exact, aceleași personaje de tristă amintire, s-au proțăpit în fața Palatului Victoria și nu mai pleacă de acolo! Cine-s ăștia? Autorul celui mai prost PNRR pe care l-a putut vedea Uniunea Europeană, un fost premier cu „Guvernul 0 realizări” și ministrul care a lăsat Sănătatea într-un haos absolut și o criză de lichidități fără precedent.
Toți aceștia revin acum în prim-plan, de parcă România mai avea nevoie de un test de stres colectiv. Dacă reziști la această formulă guvernamentală, probabil reziști la orice. „Reforma” propusă de USR e o glumă sinistră: impunerea unor figuri compromise la ministere-cheie, în timp ce țara este împinsă spre austeritate și justiția e din nou târâtă în lupte de culise. O reformă cu miros de reciclare politică, nu de progres, asta vrea USR. „Tefeliștii” vor și la „butoane”, cer ministere și pun condiții. Sunt ultimii veniți, dar se comportă ca moștenitorii tronului.
Și, totuși, din birourile Cotrocenilor, acolo unde l-a plantat frumos Dan Șucu, Rareș Burnete se jură că procesul analizei este „serios și aplicat”, motiv pentru care… nu s-a decis nimic. Adică, fix aceeași piesă de teatru care rulează de vreo 30 de ani.
Televiziunile care au avut „sifoane” la ședința de la Cotroceni spun că atmosfera era complet lipsă de chef. De parcă nimeni nu-și dorește să conducă România, deși ceasul ticăie tot mai tare. Mandatul de premier interimar al lui Cătălin Predoiu expiră în 10 zile. Zece zile în care politicienii noștri trebuie să găsească, să propună și să voteze un nou Guvern. Adică, să facă ce nu au reușit să facă în ultimele săptămâni de negocieri sterile și jocuri ieftine de putere. România are termen-limită, dar clasa politică pare să funcționeze în slow motion, ca într-un vis urât din care nu se grăbește nimeni să se trezească.
Nicușor Dan, noul președinte, este spectator la propriul mandat. Împăciuitor, distant, mai degrabă moderator de talk-show politic decât arbitru constituțional. În timp ce liderii politici se împiedică de propriile orgolii și negocierile pentru guvern rămân blocate, președintele României pleacă la Chișinău – relaxat, zâmbitor, de parcă totul merge perfect acasă. În loc să țină frâiele crizei, face vizite de curtoazie și ține discursuri goale împreună cu Maia Sandu, ca și cum România n-ar avea guvern, buget sau vreo problemă urgentă De la un președinte ajuns la Cotroceni pe valul promisiunilor de reformă și competență, România primește tăcere, pasivitate și neasumare politică.
Până una-alta, avem rotativă. Dar fără șofer. Și, mai ales, fără direcție.