Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marți după-amiază, un mesaj pe un ton ferm către toate ministerele și instituțiile subordonate Guvernului, anunțând că a trimis Corpul de Control al Prim-ministrului pentru verificări simultane la cele 16 ministere.
Totul, pentru a evalua implementarea măsurilor de reorganizare și debirocratizare asumate de Executiv.
Ciolacu: „Nu am glumit”
„Cine nu a înțeles că reducerea risipei bugetare și a cheltuielilor statului sunt absolut necesare pentru a echilibra bugetul o să aibă o surpriză.
Am trimis deja Corpul de Control al Prim-ministrului simultan la toate cele 16 ministere și instituții din subordine pentru a verifica dacă măsurile de reorganizare și debirocratizare, pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, sunt respectate”, a anunțat Marcel Ciolacu marți, 25 martie, pe pagina sa de Facebook.
„Nu am glumit, iar cei care nu au tratat cu toată seriozitatea această problemă vor răspunde politic”, a completat Ciolacu, premierul și, totodată, șeful PSD.
Ce se anunțase, recent, de la Guvern
De altfel, după ședința de joi, 20 martie a Executivului, purtătorul de cuvânt al Guvernului a făcut precizări pe tema planului vizând reducerea aparatului bugetar
„Astăzi, prin ordonanță de urgență, Guvernul a mai luat o decizie pentru limitarea numărului funcțiilor de demnitate publică la nivel de secretari de stat și subsecretari de stat din cadrul ministerelor, pentru a continua prevederile din planul de guvernare privind reducerea aparatului bugetar.
Cred că, dacă ne aducem bine aminte, de la finalul lui 2023 a început acest proces, care este unul care se face într-un ritm cât mai prudent cu putință, pentru a se ajusta realităților din teren. Ei bine, un număr total al secretarilor de stat a fost convenit astăzi la 56 – dau și o informație de context: dacă nu mă înșel, în prezent sunt 75 de secretari de stat – și, de asemenea, ministerele vor avea în aparatul lor un secretar general, eventual ajutat de unul sau doi secretari generali adjuncți, după necesitățile și după evaluările proprii ale ministerelor.
Și tocmai aceste evaluări proprii ale ministerelor sunt esențiale, pentru că această ordonanță mai prevede că, în termen de 15 zile, Guvernul aprobă hotărârile privind organizarea și funcționarea ministerelor, care vor cuprinde și prevederile menționate anterior. Așadar, în următoarele două săptămâni ne putem aștepta ca fiecare minister să vină cu o organigramă revizuită, pentru a implementa acest angajament prin programul de guvernare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, în cadrul unei conferințe de presă, după ședința de joi, 20 martie, a Executivului.
Sa se faca restucturare la sangeee,dar pitipoancele si pitiponcii nostriii,raman pe loc.Nu cumva sa aud ca v-ati atins de ei.Nici de aia care nu vin la serviciu cu lunile decat cand trebuie sa-si incaseze leafa.Desi o primesc pe carduri.Smecheri domne,s-au aliniat,stiu ce au de facut.De de-alde astia avem nevoie.Ce sa le faci daca isi achita ” cotizatiile ” la timp ?
Baliverne.
Dacă s-ar vrea cu adevărat s-ar face. Și prima măsură trebuie să fie tăierea, LA TOȚI BUGETARII, sporurilor, primelor, voucherelor și „normelor” de hrană, de echipament…
Singurele sporuri care trebuie să mai rămână să fie cele care se dau și în mediul privat, deși nu chiar la toți: sporul de lucrat noaptea, de week-end și de sărbători. Că atât au privații. Ei nu au „spor de calculator”, „spor de solicitare neuro-psiho-pupu” și naiba mai știe ce sporuri și-au tras ei.
O a doua măsură ar fi ca să nu mai existe pensionari care cică „lucrează”. ORI PENSIE, ORI SALARIU. Că, ai naibii, toți se „reîncadrează” tot la „stat”, unul nu s-ar duce la privat unde cghiar ar trebui să muncească.
Și abia a treia măsură ar fi rărirea lor, că prea sunt mulți. Pe vremea lui împușcatu’ erau 800.000 la aproape 23 de milioane de români. Acum dacă mai sunt în țară 18 milioane dar sunt peste 1.3000.000 de atârnători!
18 ministere este mult, 11 suficient. Fara cons.jud.doar prefecturi. 300 de parlamentari cu totul. Doar 800.000 de bugetari, caci guvernul se lauda cu digitalizarea, care nu e…..